Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cronologia unui an record pentru internet

Publicat in Adevarul, miercuri 26 decembrie 2012 ·

2012 a fost un an al apariţiilor noi pe scena social media, a unor reţele care nu erau atât de populare la începutul anului. A fost de asemenea şi anul activiştilor şi a evenimentelor care i-au pus faţă în faţă pe cei care vor să reglementeze internetul şi pe cei care vor libertate totală.

Luna ianuarie a debutat pe internet cu o agitaţie constantă la nivel mondial. În Statele Unite ale Americii legislatorii încercau să treacă SOPA şi PIPA, două legi care, spuneau criticii, ar fi permis un control mult mai puternic al utilizatorilor şi ar fi înfrânat dezvoltarea internetului. De asemenea, în Europa ieşea la suprafaţă ACTA, un act comunitar care ar fi transferat puterea din mâinile anchetatorilor în cele ale furnizorilor.

Protestatarii au ieşit aproape în fiecare ţară. 30.000 de oameni au ieşit în stradă în Polonia, iar în România au ieşit maximum 2.000 de oameni, la cele câteva proteste care au avut ca tematică ACTA. În cele din urmă, în luna decembrie s-a anunţat că actul a fost retras definitiv, o victorie pentru activişti.

Tot în ianuarie, Pinterest, o reţea socială bazată pe imagini, a fost numit cel mai bun startup (business la început de drum) din 2011, iar Facebook a început să introducă profilul de tip Timeline la nivel global. Reţelele sociale se dezvoltau încontinuu, iar ca o dovadă a acestui lucru preşedintele Barack Obama a ţinut primul hangout on air cu cetăţenii pe Google+, o videoconferinţă unde a acceptat întrebări deschise.

Viralul controversat Kony

Luna martie a însemnat pentru reţelele sociale introducerea Facebook Messenger. Deşi la început era privit cu îndoială, programul s-a dezvoltat natural, iar la final de an a fost modificat, pentru a putea permite înregistrarea doar cu numărul de telefon. Messenger era pur şi simplu un program de mesagerie, care sincroniza contactele din Facebook şi nu mai eram nevoiţi să folo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum o ora
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

Euro-2024: Confruntarea Spania - Italia, în programul zilei de joi / Istvan Kovacs arbitrează Slovenia - Serbia

News.ro acum 3 ore
Campioana europeană en-titre Italia va întâlni, joi, naţionala Spaniei, în etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European de fotbal. Programul meciurilor de joi: Grupa C: Slovenia - Serbia, ora 16.00 - meci arbitrat de Istvan Kovacs Danema

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum o ora
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Blocaj în coaliţie pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată / 2 iulie, data limită pentru adoptarea Hotărârii de Guvern - surse

News.ro acum o ora
A fost blocaj în coaliţie, la întâlnirea de miercuri seară, pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale, astfel că şedinţa Executivului de joi a fost reprogramată la o dată ulterioară. Guvernul urma să adopte în şedinţă Hotărârea de guvern cu c

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Producătorul de încălțăminte sport de lux Golden Goose trebuia să vină la bursa din Milano, dar s-a răzgândit

Wall-Street.ro acum 20 minute
Brandul italian de încălțăminte sport de lux Golden Goose și-a anulat listarea la bursa din Milano, citând tumultul politic din Europa, dar și, mai specific, dorința lui Emmanuel Macron de a organiza alegeri anticipate, lucruri care afectează piața

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 2 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Solstițiul de vară 20 iunie 2024. Tradiţii şi superstiţiii

Ziua Constanta acum o ora
La 20 iunie, ora 23 h 51 m, are loc Solstiţiul de vară, moment în care longitudinea astronomică a Soarelui este de 90 grade, acesta aflându-se la 23°27' distanţa unghiulară nord faţă de ecuatorul ceresc, el descriind mişcarea diurnă pe un cerc paral

O plajă îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu se redeschide pentru public după restaurare

News.ro acum 4 ore
O plajă romană antică, care a fost îngropată de erupţia Muntelui Vezuviu din anul 79 d.Hr., a fost redeschisă pentru public în parcul arheologic Herculaneum din sudul Italiei. Plaja a fost repusă în funcţiune după ce lucrările de conservare din ulti

Oraşul Bruxelles refuză să găzduiască meciul Belgia - Israel, din septembrie, din Liga Naţiunilor, din motive de securitate

News.ro acum o ora
Oficialii oraşului Bruxelles consideră că este "imposibil" să găzduiască meciul de fotbal dintre Belgia şi Israel, programat pe 6 septembrie în Liga Naţiunilor, o întâlnire cu grad ridicat de risc, din cauza tensiunilor legate de războiul din Gaza,

Vremea

București
acum

29°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

29°
joi

21°/29°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

23°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°