Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tomograful lui Sabin / Reset

Publicat in Gazeta de Maramures, joi 27 decembrie 2012 ·

Tot mai des liniile nevăzute care ar trebui să ne ajute să ne orientăm în existenţa cotidiană, limite trasate de educaţie şi de regulile făcute de noi înşine pentru a ne ordona traiul în comun sunt încălcate, depăşite uneori chiar brutal.

Pentru cei ce le văd şi le respectă este extrem de greu să înţeleagă cum de subspecia care nu le vede, sau dacă le vede nu le bagă în seamă, a ajuns atât de numeroasă şi cum de semenii noştri pe care i-am însărcinat să vegheze aceste graniţe nu îşi fac treaba. Parcă am trăi în mijlocul unei pandemii de anomie, mai rău decât ştrumfii, cu cât înţelegem mai puţin din ceea ce ni se spune, cu atât mai mult bat câmpii cei care nu respectă limitele, cu cât înţelegem mai puţin ceea ce ni se întâmplă, cu atât suntem mai împinşi în ceaţă. Se spune ca noi am fost creaţi pentru a fi iubiţi, la rândul nostru am creat obiecte pentru a ne folosi de ele...

Astăzi ne-am ataşat de obiecte, le iubim peste măsura şi ne folosim de semenii noştri pentru a ne atinge scopul: puterea discreţionară şi, dacă se poate, definitivă, pentru că despre responsabilitate nici nu poate fi vorba, aceasta fiind ea însăşi o limită, deci inacceptabilă. Am lăsat tot mai mult instinctele să ne conducă viaţa pentru că ele nu mai sunt supuse cenzurii raţionalului şi răspund perfect comandamentului “dă şi fugi”, care se pare că este trendul zilei şi al epocii. Ne etichetăm tot mai des unii semeni ca animale, deşi este nedrept faţă de acestea, animalele au sentimente, îşi protejează puii şi sunt capabile să acţioneze în grup…Peste tot în lume este la fel şi sunt tot mai numeroase vocile care cer un RESET.

În preajma noului an, gânduri ca acesta sunt normale, dorinţa pentru mai bine este mult mai mare la fel ca speranţa că vom lăsa neplăcerile pe seama uitării, concentrându-ne energiile asupra rostului nostru în viaţă: fericirea alături de cei din jur

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă cu bombă la bordul unui avion care a aterizat de urgență pe Otopeni. În aeronavă ar fi fost și un scandal între pasageri. SRI intervine la fața locului

Ziare.com acum o ora
O alertă cu bombă a fost anunțată în legătură cu un avion care a decolat de la Chișinău. Aparatul a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, iar SRI verifica aeronava și bagajele pasagerilor, potrivit antena3.ro. Sursa citată scrie că ar fi avut l

Doi muncitori au fost loviţi de tren în timp ce făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara. Polițiștii au deschis o anchetă

Ziare.com acum 18 minute
Doi muncitori care făceau lucrări de renovare în Gara de Nord din Timişoara, pe o scară cu nacelă, au fost loviţi vineri, 14 iunie, de un tren. Ei au fost transportaţi la spital. Poliţia a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi n

Papa Francisc participă pentru prima dată la summit-ul G7

Ziua Constanta acum 45 minute
Papa Francisc a ajuns vineri în complexul din sudul Italiei unde are loc reuniunea la vârf a G7, grupul ţărilor democratice cu cele mai importante economii ale lumii, relatează AFP şi ANSA. Este pentru prima oară când un conducător al Bisericii Cato

Un tânăr a furat un lemur de la grădina zoologică din Călăraşi. Animalul a fost găsit într-o clădire abandonată

HotNews acum 29 minute
Un tânăr de 18 ani a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat că a furat un lemur din incinta Grădinii Zoologice din Călăraşi. Animalul a fost găsit în viaţă, legat de picioare, într-o clădire abandonată din apropierea locuinţei tânărului suspecta

Atenție la mesajele false transmise în numele ANAF. "Nu trebuie să daţi curs solicitărilor!"

Ziare.com acum 2 ore
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Tragedia de la 2 Mai. Vlad Pascu va fi judecat pentru ucidere din culpă. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării în omor calificat, care prevede pedepse mai mari

HotNews acum 2 ore
Vlad Pascu, şoferul care, drogat fiind, a intrat cu mașina în două grupuri de opt tineri la 2 Mai, iar doi studenți au murit, va fi judecat în continuare pentru ucidere din culpă. Judecătoria Mangalia a respins vineri solicitarea de schimbare a înca

Contestația depusă de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu în dosarul Revoluției, admisă de ÎCCJ. Ce reclamau cei doi

Ziare.com acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis vineri, 14 iunie, contestaţia depusă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi Iosif Rus şi constată ”neregularitatea” rechizitoriului în dosarul Revoluţiei. Parchetul ICCJ - Secția Parchetelor Militare ar

Vladimir Putin a spus care sunt condiţiile Rusiei de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va opri ostilităţile şi va intra în discuţii de pace dacă Ucraina va renunţa la ambiţiile sale de aderare la NATO De asemenea, liderul de la Kremlin vrea ca Ucraina să îşi retragă armata din pat

Ciolacu, despre prezidențiale: PSD va avea propriul candidat. Domnul Geoană nu e din afara partidului / Despre mutarea alegerilor: „Șmecheria se oprește la poarta Palatului Victoria”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a anunțat vineri, după o întâlnire cu liderii din teritoriu, că PSD va avea propriul candidat la prezidențiale. Întrebat despre susținerea lui Mircea Geoană la prezidențiale, liderul PSD a spus că va discuta cu aceasta, adăugând că „D

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 3 ore
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Vremea

București
acum

25°
vin.

18°/25°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/31°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

23°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/25°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

18°/29°