Ieri, în cea de-a treia zi a Crăciunului, Biserica "Sfânta Vineri" din Oradea, situată pe strada Ştefan Zweig, din Piaţa Ţăranilor, şi-a sărbătorit unul dintre hramuri, "Sfântul Arhidiacon Ştefan", celălalt fiind "Sfânta Cuvioasă Parascheva", marcat în fiecare an, pe 14 octombrie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de preotul iconom stavrofor Ştefan Blaga, parohul bisericii.
Credincioşii au venit încă de dimineaţă pentru a participa la slujba religioasă şi a se ruga pentru cei dragi din familiile lor. Bradul frumos împodobit şi colindele specifice acestei perioade au făcut ca toţi cei prezenţi să se bucure din plin de cea mai frumoasă sărbătoare a anului. La sfârşitul slujbei religioase, preotul Ştefan Blaga a ţinut un cuvânt de învăţătură legat de praznicul zilei, "Sfântul Arhidiacon Ştefan", prilej cu care a vorbit despre viaţa şi activitatea sfântului, precum şi despre martiriul lui. "Sfântul Arhidiacon Ştefan trebuie să fie un model de urmat pentru noi. El s-a rugat pentru cei care l-au ucis cu pietre, în anul 33, deschizând lungul şir al mucenicilor (martirilor) creştini", a spus preotul în cuvântul de învăţătură. În cadrul slujbei religioase, părintele Blaga a mulţumit familiei Micula Viorel, Doina, Alin şi Victor, pentru iconostasul donat anul trecut, cu ocazia hramului bisericii, lucrare de o frumuseţe rară, realizată de meşteri-sculptori din Arad, din lemn de paltin aurit. La acea vreme, slujba de binecuvântare a iconostasului a fost oficiată, în prezenţa unui număr impresionant de credincioşi, de PS Sa Sofronie, episcopul ortodox al Oradiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În final, părintele Ştefan Blaga a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile care au fost în acest an şi a făcut un apel către toţi credincioşii prezenţi să-i fie alături şi la slujba de Te Deum, care va fi oficiată la ora 24.00, la cumpăna dintre ani