Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 150 de târgujieni nevoiaşi, aşteptaţi la Revelionul Solidarităţii

Publicat in Pandurul, vineri 28 decembrie 2012 ·

Peste 150 de târgujieni nevoiaşi vor petrece împreună Noaptea de Anul Nou la un restaurant din municipiu. Pentru “Revelionul Solidarităţii”, autorităţile au alocat din bugetul local suma de 24.000 de lei. La cumpăna dintre ani nu vor fi uitate nici persoanele adăpostite la Casa Iris, care vor beneficia de un meniu tradiţional.

“Revelionul Solidarităţii” a devenit deja o tradiţie în municipiul Târgu Jiu pentru ca persoanele defavorizate să nu fie singure de Anul Nou. La cumpăna dintre ani, peste 150 de tineri care provin din instituţii de ocrotire socială, persoane fără adăpost şi bătrâni singuri sunt aşteptaţi la o petrecere organizată de primărie la un restaurant de pe raza municipiului. “Până în momentul de faţă, la Revelionul Solidarităţii s-au înscris aproximativ 150 de persoane, majoritatea tineri proveniţi din instituţiile de ocrotire socială. Lista rămâne în continuare deschisă şi din experienţa anilor trecuţi ne aşteptăm ca foarte multe persoane să vină la petrecere, fără a fi înscrise pe tabel. Bineînţeles că toţi vor fi primiţi întrucât am luat în calcul şi această variantă, având posibilitatea de extindere a listei”, a declarat Ion Bucică, directorul adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

Masa festivă va fi realizată cu produse tradiţionale: aperitiv, sărmăluţe cu piftii, friptură şi prăjituri. Nu vor lipsi nici fructele, cafeaua, apa minerală, sucul, vinul şi ţuica. „Anul acesta Revelionul Solidarităţii va fi organizat la un restaurant din municipiu, spre deosebire de anul trecut când petrecerea a avut loc în cantina unui liceu. Ca de fiecare dată, meniul va fi unul tradiţional cu aperitiv, sărmăluţe cu piftii, friptură şi prăjituri. Voia bună va fi întreţinută de o formaţie de muzică populară”, a mai precizat Ion Bucică.

BANI

Pentru petrecerea nevoiaşilor municipalitatea a alocat suma de 24.00

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Turcia a învins Austria, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturi / Programul complet al sferturilor

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Turciei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Austriei, în optimile Euro 2024. Turcia va înfrunta echipa Ţărilor de Jos în sferturile competiţiei. Turcia a deschis scorul în secunda 57, Merih Demiral reuşi

UPDATE - Giurgiu: Trei morţi şi cinci răniţi, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6 / Cinci răniţi, transportaţi la spitale din Bucureşti - FOTO

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au murit şi cinci au fost rănite, marţi seară, după ce o maşină şi o autoutilitară au fost implicate într-un accident pe DN 6. Cinci răniţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 38 de ani, au fost transportaţi la spitale din Bucureşti. UPDAT

Tenis: Iga Swiatek a trecut în turul secund la Wimbledon, reuşind a 20-a victorie consecutivă

News.ro acum 6 ore
Liderul mondial WTA, Iga Swiatek, s-a calificat marţi în turul secund al turneului de tenis feminin de la Wimbledon. Poloneza Iga Swiatek a înfruntat-o în primul tur de la Wimbeldon pe jucătoarea americană Sofia Kenin, locul 49 WTA. Numărul 1 mondia

Edi Iordanescu, după înfrângerea cu Olanda: „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”

HotNews acum 7 ore
Edi Iordănescu, selecționerul echipei naționale a României, a spus, la finalul meciului din optimi România – Olanda (0-3), că este mândru de băieții pe care îi antrenează și și-a cerut scuze suporterilor români. „N-am reușit să ne ridicăm la nivelul

Sentinţa lui Trump în procesul penal ”Stormy Daniels” de la New York, amânată la 18 septembrie

News.ro acum 5 ore
Sentinţa procesului penal al lui Donald Trump cu privire la plăţi ascunse către actriţa porno Stormy Daniels, prevăzută peste nouă zile, a fost amânată la 18 septembrie - un prim efect concret al hotărârii Curţii Supreme care a extins luni imunitate

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum 10 ore
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 10 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 13 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 12 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 11 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Vremea

București
acum

19°
mie.

18°/22°
joi

16°/28°
vin.

19°/32°
sâm.

21°/32°
Iasi
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/27°
joi

19°/26°
vin.

21°/29°
sâm.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/16°
joi

14°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/34°