Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farul ţinteşte zece transferuri pentru retur: ”Până nu semnează cu noi nu vorbim de niciun nume”

Publicat in Liga2, joi 27 decembrie 2012 ·

În ultimele săptămâni, cei rămaşi la conducerea FC Farul au stabilit reînnoirea lotului, susţinând că din retur vor veni mai mulţi jucători în locul celor care au plecat la finalul acestui tur al Ligii II. Iată că ieri, antrenorul „marinarilor” a făcut o primă declaraţie care confirmă că sunt în jur de zece jucători vizaţi pentru gruparea constănţeană.

FC Farul s-a despărţit la finalul acestui tur al Ligii II de şapte jucători, Valentin Sandu, Cosmin Stegaru, Dani Popa, Dumitru Antonio, Marius Matei, Andrei Sescioreanu (sub formă de împrumut) şi George Curcă, fostul căpitan al echipei, căruia i s-a terminat contractul. În aceste condiţii, antrenorul principal al Farului, Alin Artimon, care se află momentan la Timişoara, în vacanţă, a recunoscut că posturile lăsate libere vor trebui să fie suplinite, iar în acest sens s-au făcut deja progrese, cei rămaşi în conducerea clubului având discuţii cu aproximativ zece jucători.

„Eu mă ocup de mişcarea a patru jucători în acest moment. În partea cealaltă, la Constanţa, sunt discuţii vizavi de alţi patru sau cinci. Este o listă puţin mai largă, sunt nominali, jucători pe care i-am urmărit în perioada în care am realizat că avem nevoie să umplem anumite posturi. În sensul discuţiilor s-au mai făcut progrese, dar în sensul finalităţilor nu, pentru că este un pic greu în perioada asta. Jucătorii sunt spre casă, noi suntem şi noi lângă familii şi este mai greu”, a declarat antrenorul FC Farul, Alin Artimon.

La fel ca şi lotul, conducerea clubului a suferit, de asemenea, pierderi pe acest final de tur, cu demisiile lui Marian Diaconescu, Ion Barbu, Marcel Lică şi Cristi Munteanu, însă se pare că clubul are deja o variantă pentru executiv. Numele nu a fost făcut încă public, dar cel care este vizat se ocupă deja de problemele clubului, respectiv transferurile pentru retur.

„În Constanţa, se ocupă

Articolul in Liga2 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 3 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 2 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 6 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Nectarine din Turcia cu un nivel de pesticide de 13 ori peste nivelul admis. Fructele, comercializate în magazinele Penny

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorității Naționale pentru protecția Consumatorilor au anunțat vineri, 27 septembrie, că au găsit nectarine importante din Turcia cu un nivel ridicat de pesticide. Fructele, comercializate în lanțul Penny, aveau 0,128 de miligrame de imi

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, reţinut pentru luare de mită în formă continuată / El a primit 11.500 de lei pentru a facilita unei persoane câştigarea unui concurs de angajare pentru postul de acar

News.ro acum 3 ore
Şeful Diviziei Trafic din cadrul CFR SA Constanţa, Gheorghe Şoldan, a fost reţinut pentru 24 de ore pentru luare de mită în formă continuată. El este acuzat procurori că a primit suma de 11.500 de lei pentru a ajuta o persoană să câştige concursul d

ÎPS Teodosie face noi declarații controversate – „ Nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească”

Ziua Constanta acum 3 ore
ÎPS Teodosie face noi declarații controversate. După ce a spus că fumătorii nu pot fi împărtășiți, Teodosie revine și spune acum că nunțile făcute sâmbătă nu sunt conforme cu rânduiala bisericească. Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teod

Șapte persoane au fost încătușate de polițiștii din Miercurea-Ciuc după un scandal izbucnit în parcarea magazinului Kaufland

Informația Harghitei acum o ora
Vineri după amiază, în jurul orei 16:45, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în parcarea unui centru comercial din Miercurea-Ciuc ar fi izbucnit un scandal între

Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6% din PIB

Radio Mures acum 2 ore
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu faţă de aceeaşi perioadă din 2023 – anunţă Ministerul de Finanţe. La rectificarea bugetară adoptată r

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Vremea

București
acum

25°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

24°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

24°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°