"Moscova pune piedici noului nostru curs (de integrare europeană, - n.r). Ruşii ne spun deschis că suntem în zona lor de influenţă. Dar noi avem propriile noastre interese. În acest sens, avem nevoie de sprijinul partenerilor noştri europeni", a spus preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, într-un interviu pentru publicaţia austriacă „Die Presse”, citat de Unimedia. Sursa: Octavian Cocoloş
Potrivit lui Timofti, majoritatea cetăţenilor cred că ţara trebuie să se apropie de Europa. „Acest lucru ne oferă posibilitatea să realizăm reforme pe care le-am discutat cu UE. Nu mă tem de opinii contradictorii. Trebuie să-i convingem pe cei care sunt de o altă părere. Integrarea europeană în prezent constituie ideea noastră naţională", a declarat preşedintele. „Uniunea Europeană vede că Republica Moldova doreşte cu adevărat să facă parte din familia europeană. Din punct de vedere geografic suntem parte a Europei. Ne vom integra şi politic," a mai spus şeful statului.
Nicolae Timofti a precizat că „Republica Moldova este recunoscătoare pentru orice ajutor. Iar vizitele recente ale înalţilor funcţionari europeni oferă un sprijin moral, deoarece ajută autorităţile să-şi convingă cetăţenii "că drumul spre occident este unul corect”.
Oficialul moldovean a vorbit despre adoptarea legii privind interzicerea folosirii simbolurilor comuniste. „A venit timpul pentru aceasta lege”, a spus Timofti, precizând că sub simbolurile comuniste au avut de suferit sute de mii de oameni, o parte dintre care au fost ucişi, iar alţii deportaţi. „Pentru mine nu există nicio diferenţă între nazişti şi sistemul sovietic”, a declarat şeful statului.