● Valerinne, Kunstformen Der Natur, Asiluum Arts, 2012.
Bucureştenii Valerinne sînt o apariţie extrem de proaspătă în lumea muzicală românească, cronologic vorbind. Adică s-au înfiinţat abia anul acesta, prin uniunea dintre Alexandru Das (chitară), Liviu Stoicescu (bass) şi Mircea Smarandache (baterie). Sub aspect muzical, ei calcă pe urmele, nu foarte bătătorite la noi, lăsate de timişorenii The :Egocentrics, cu o uşoară deviere spre mai popularul post-rock (care pare să-i tenteze şi pe timişoreni, de cînd avem un public cristalizat pe acest gen). Post-rock e o etichetă nouă aplicată unui gen care în urmă cu un deceniu se numea shoegaze, sugerînd obiceiul muzicienilor de a sta cu capul în pămînt, fixîndu-şi şireturile cu privirea şi refuzînd orice interacţiune cu publicul – atitudine menită să evidenţieze dimensiunea meditativă a unui gen în care ustensilele rock sînt utilizate pentru a cînta o muzică mai degrabă ambientală, în care ritmul şi structurile rock tradiţionale sînt sacrificate în căutarea vibraţiei spirituale. The :Egocentrics au propus, la vremea lor, propria variantă a acestui „look & feel“, cîntînd cu spatele la public şi facilitînd experienţa cu diverse aranjamente olfactiv-vizuale. Pe Valerinne încă nu am avut ocazia să îi văd live, dar debutul lor sună suficient de entuziast încît să trag nădejde că nu se vor destrăma înainte să prind ziua aceea.
DE ACELASI AUTOR Workshop muzical Ştiinţă vs. industrie Solo Un efort lăudabil Sound-ul Valerinne este înţelept mixat de unul din sound designer-ii vizionari ai României, Marius Costache (iniţiatorul unuia dintre proiectele de pionierat electro de la noi, Discordless, şi patronul casei de discuri Asiluum Arts). Fără el, trupa ar suna probabil mult mai sărac – nu datorită vreunei lacune a membrilor ori a compoziţiilor, ci datorită capcanelor inerente ale unui gen cu reţetă limitativă, în c
