Sărbătorile de iarnă sunt anunţate, în fiecare an, de colindători. Şi în Dobrogea există din vremuri străvechi obiceiul colindatului, în linii mari asemănător celorlalte zone ale ţării.
„Deşi Dobrogea a fost primul pământ românesc creştinat, totuşi prezenţa colindelor religioase, inclusiv a elementelor şi termenilor de origine creştină în colinde este mult mai redusă decât în celelalte provincii, datorită condiţiilor mai puţin prielnice practicii bisericeşti pe care acest ţinut le-a oferit. Sunt evidente în schimb frecvenţa şi multitudinea colindelor de factură medievală, caracteristice, de altfel, întreg sudului ţării", precizează Maria Magiru, coordonatorul ştiinţific al cercetării intitulate „Dobrogea - studiu etnografic".
Cetele de colindători porneau din zori la colindat şi se întorceau seara târziu acasă. Membrii cetei erau tineri admiraţi de comunitate. Existau chiar şi câteva criterii de admitere în ceată, dintre care amintim: să aibă armata făcută, să ştie a scrie şi a citi, să nu fie divorţat sau văduv, să nu fie beţiv sau hoţ. De asemenea, tinerii aveau obligaţia de a participa la toate repetiţiile şi să dea ascultare şefului de ceată.
Ţuicarul strângea băutura primită
În plus, avea loc repartizarea funcţiilor. În cercetarea etnografică derulată de dr. Maria Magiru, aflăm, de exemplu, că existau: Ajutorul (la Cochirleni) sau Susţinătorul (la Ciobanu) care preia atribuţiile conducătorului cetei de colindători când acesta nu şi le poate îndeplini. Mai era Capul de chez (numai la Rasova), cel care răspunde de executarea repertoriului de colinde. Casierul, cea mai importantă funcţie după cea de conducător, are ca responsabilitate primirea şi păstrarea banilor, până la împărţirea lor. Contabilul (la Canlia) şi Socotitorul (Viile, Ion Corvin) ţineau socoteala banilor primiţi de casier. Măgarul, numit (la Băneasa) şi Cărăuş, căra sacu