Din cei 18 parlamentari de Suceava, 4 fac parte din comisiile de la Camera Deputaţilor şi Senat pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii.
Astfel, liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, este preşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Senat, în timp ce deputatul PSD Eugen Uricec este vicepreşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor. În aceeaşi comisie, deputatul minorităţii polone, Ghervazen Longher, este secretar. Fostul preşedinte al acestei comisii din legislatura trecută, deputatul PSD Ioan Stan, este acum membru în comisie.
Cea mai importantă funcţie deţinută de un sucevean în conducerea Parlamentului o deţine deputatul PDL Ioan Bălan, care este chestor în cadrul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. El este şi membru al Comisiei pentru politică externă.
Cei doi deputaţi din Colegiul 1 Suceava, ambii cadre didactice la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, Alexandru Băişanu din PNL şi Sanda Maria Ardeleanu din PDL, sunt membri ai Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor, Băişanu fiind însă vicepreşedinte al acestei comisii.
Doi senatori de Suceava, Ovidiu Donţu, preşedinte executiv al PSD Suceava, şi Steliana Vasilica Miron din partea PPDD, sunt membri în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat. Miron a mai fost aleasă vicepreşedinte al Comisiei pentru regulament şi este membră şi a Comisiei de validare.
Alţi doi deputaţi USL, Gavril Mîrza – PSD şi Iulian Surugiu – PNL, sunt membri în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, în timp ce deputaţii PNL Constantin Galan şi Dumitru Pardău sunt membri în Comisia pentru muncă şi protecţie socială.
Deputatul PSD Eugen Bejinariu şi-a păstrat loc