Varietatea obiceiurilor de la cumpăna dintre ani este impresionantă şi reflectă istoria complicată a acestei părţi a României.
Trecerea în Anul Nou este prilej pentru oficierea mai multor ritualuri, a căror semnificaţie zace ascunsă în vechi tradiţii precreştine. Unele dintre aceste obiceiuri au rolul de purificare, iar altele au rolul de a asigura trecerea într-un an nou prosper. Există urări care duc cu gândul către incantaţii adresate vechilor zeităţi ale agriculturii. Însă, în cele mai multe dintre comunităţi, semnificaţia religioasă a acestor tradiţii a fost pierdută în negura vremurilor, iar pentru oameni mult mai importantă din punct de vedere spiritual este ziua Sfântului Vasile cel Mare, celebrată în data de 1 ianuarie. Părinte al monahismului oriental, Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai iubiţi ierarhi ridicaţi la cinstea altarelor, venerat deopotrivă în Biserica Ortodoxă şi în cea Catolică.
Pluguşor păgân
La fel ca de Crăciun, Anul Nou este prilej de a colinda casele prietenilor. Spre deosebire de Crăciun, unde colindele aduc vestea cea bună a Naşterii Domnului, urările Anul Nou se referă la un an prosper, pentru comunităţile de agricultori. De aceea, Pluguşorul este cea mai răspândită tradiţie. Pe Valea Mureşului, sunt frecvente urările de tipul "Câte paie pe casă / Atâţia galbeni pe masă. / Câte pietre la fântână / Atâtea oale cu smântână". Alte urări amintesc de colonizarea Daciei de către romani, în timpul împăratului Traian. "S-a sculat mai an / Bădia Traian...". Asocierea împăratului roman cu Pluguşorul nu este deloc întâmplătoare. Şi asta pentru că ritualul întemeierii unui nou oraş roman cuprindea trasarea perimetrului sacru al aşezării cu ajutorul unui... plug.
Probabil, cel care a delimitat în acest fel locul sacru al viitoarei metropole romane din Dacia, Ulpia Traiana Sarmisegetuza a fost chiar împărat
