Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii de Anul Nou în Ardeal

Publicat in Romania Libera, vineri 28 decembrie 2012 ·

Varietatea obiceiurilor de la cumpăna dintre ani este impresionantă şi reflectă istoria complicată a acestei părţi a României.

Trecerea în Anul Nou este prilej pentru oficierea mai multor ritualuri, a căror semnificaţie zace ascunsă în vechi tradiţii precreştine. Unele dintre aceste obiceiuri au rolul de purificare, iar altele au rolul de a asigura trecerea într-un an nou prosper. Există urări care duc cu gândul către incantaţii adresate vechilor zeităţi ale agriculturii. Însă, în cele mai multe dintre comunităţi, semnificaţia religioasă a acestor tradiţii a fost pierdută în negura vremurilor, iar pentru oameni mult mai importantă din punct de vedere spiritual este ziua Sfântului Vasile cel Mare, celebrată în data de 1 ianuarie. Părinte al monahismului oriental, Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai iubiţi ierarhi ridicaţi la cinstea altarelor, venerat deopotrivă în Biserica Ortodoxă şi în cea Catolică.

Pluguşor păgân

La fel ca de Crăciun, Anul Nou este prilej de a colinda casele prietenilor. Spre deosebire de Crăciun, unde colindele aduc vestea cea bună a Naşterii Domnului, urările Anul Nou se referă la un an prosper, pentru comunităţile de agricultori. De aceea, Pluguşorul este cea mai răspândită tradiţie. Pe Valea Mureşului, sunt frecvente urările de tipul "Câte paie pe casă / Atâţia galbeni pe masă. / Câte pietre la fântână / Atâtea oale cu smântână". Alte urări amintesc de colonizarea Daciei de către romani, în timpul împăratului Traian. "S-a sculat mai an / Bădia Traian...". Asocierea împăratului roman cu Pluguşorul nu este deloc întâmplătoare. Şi asta pentru că ritualul întemeierii unui nou oraş roman cuprindea trasarea perimetrului sacru al aşezării cu ajutorul unui... plug.

Probabil, cel care a delimitat în acest fel locul sacru al viitoarei metropole romane din Dacia, Ulpia Traiana Sarmisegetuza a fost chiar împărat

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 4 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 8 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 10 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 6 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 8 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 3 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°