Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revelion plin de surprize în Piaţa Constituţiei. Oprescu invită bucureştenii în număr cât mai mare

Publicat in Mediafax, vineri 28 decembrie 2012 ·

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, i-a invitat pe bucureşteni să vină în număr cât mai mare, "cu mic cu mare", la petrecerea de Revelion organizată de municipalitate în Piaţa Constituţiei, precizând că evenimentul va fi plin de surprize.

"Îi invit pe bucureşteni în număr cât mai mare, 30.000-40.000 de oameni au loc aici la petrecerea pe care o organizăm într-o capitală deja europeană", a spus Sorin Oprescu în Piaţa Constituţiei, unde a venit să vadă scena ridicată pentru petrecerea din noaptea de Revelion.

Edilul Capitalei a precizat că pregătirile sunt în grafic, arătând că este al cincilea an când "fetele" lui de la ArCuB organizează această petrecere.

"Eu nu prea mai am cu ce să le ajut, însă am vrut să văd stadiul pregătirilor", a mai spus Oprescu.

Primarul Capitalei le-a adresat bucureştenilor rugămintea de a veni fără petarde la petrecere şi a precizat că municipalitatea va avea un foc de artificii care să suplinească lipsa petardelor şi să încânte oamenii din Piaţa Constituţiei.

"Îi rog respectuos pe cei care vor veni la petrecere să-şi lase petardele acasă, să se gândească în primul rând la cei mici. Avem noi pregătite artificii", a mai spus Sorin Oprescu, precizând că Revelionul va fi plin de surprize, iar gazda spectactolului, Horia Brenciu, "rămâne totuşi unul dintre oamenii care au animat evenimente importante organizate în Capitală".

Întrebat dacă în noaptea de Revelion va fi prezent la petrecerea organizată de municipalitate, Sorin Oprescu a spus că acest lucru depinde de decizia familiei.

"Aşa cum tot anul sunt cam lipsă de acasă, familia hotărăşte în aceste momente dacă doreşte să ieşim pe stradă", a adăugat Oprescu.

Edilul Capitalei a mai spus că îşi doreşte foarte mult ca petrecerea organizată în noaptea dintre ani să ofere oamenilor un moment în care să mai uite de griji şi să le aducă puţină buc

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°