Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai importantă descoperire a anului 2013 va schimba lumea „Omenirea va privi cu alţi ochi locul său în Univers"

Publicat in Ziua Constanta, vineri 28 decembrie 2012 ·

Experţii afirmă că în anul 2013 este foarte probabilă identificarea primei exoplanete ce se aseamănă foarte mult cu Pământul, această descoperire urmând să conducă la reevaluarea rolului pe care omenirea îl joacă în Univers.

Deşi astronomii au identificat în ultimii ani un număr de exoplanete care prezintă una sau două trăsături cheie ale Terrei - precum dimensiunea sau temperatura la suprafaţă - aceştia nu au descoperit încă un „Pământ extraterestru". Acest lucru urmează să se schimbe în 2013, anunţă oamenii de ştiinţă.

„Sunt convins că primul «geamăn» al planetei Pământ va fi descoperit anul viitor", afirmă Abel Mendez, şefulPlanetary Habitability Laboratory din cadrul Universităţii din Puerto Rico.

Astronomii au identificat prima exoplanetă care orbitează o stea asemănătoare Soarelui în 1995. De atunci, aceştia au identificat peste 800 de planete în afara sistemului nostru solar, iar un număr mare de planete-candidat aşteaptă să fie confirmate cu ocazia observaţiilor ulterioare.

Un instrument NASA s-a dovedit extrem de prolific: de la lansarea sa în martie 2009, Telescopul Spaţial Kepler a identificat peste 2.300 de planete-candidat. Până acum a fost confirmată existenţa a doar 100 dintre ele, însă oamenii de ştiinţă estimează că peste 80% dintre acestea se vor dovedi a fi reale în urma observaţiilor ulterioare.

Primele exoplanete descoperite de cercetători erau asemănătoare cu Jupiter, planete fierbinţi care orbitează aproape de stelele lor, pentru că acestea sunt cele mai uşor de detectat. Cu timpul, oamenii de ştiinţă au avut acces la noi instrumente, iar „vânătorii de planete" şi-au îmbunătăţit tehnicile, permiţând descoperirea unor planete mai mici şi aflate la distanţe mai mari de stelele lor - similare Terrei.

În luna decembrie a anului trecut, de exemplu, Kepler a descoperit o planetă de 2,4 ori mai mare decât Pământul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministerul Finanţelor introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă că va continua măsurile împotriva evaziunii fiscale şi introduce obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, facturarea electronică pentru relaţia între companii şi consumatorii finali (B2C). În ceea priveşte sistemul naţional R

Justin Timberlake a fost arestat în New York. Artistul s-a urcat băut la volan

Adevarul acum o ora
Cântărețul american Justin Timberlake a fost arestat în Long Island, New York, după ce s-a urcat la volan sub influența băuturilor alcoolice, relatează Daily Mail.

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum o ora
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Modificarea Legii cetăţeniei: După 10 ani de căsătorie în străinătate, soţul/soţia poate deveni cetăţean român

Adevarul acum 53 minute
Senatul a adoptat şi amendat, marţi, în plen un proiect de completare a Legii cetăţeniei, iniţiat de Guvern, care stabileşte că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, unei persoane străine care este căsătorită şi convieţuieşte în afara graniţe

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 2 ore
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Slovacia îl va susţine pe Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, anunţă preşedintele Peter Pellegrini. Bratislava a avut o solicitare specială pentru a-l sprijini

News.ro acum 9 minute
Slovacia va susţine candidatura premierului olandez Mark Rutte pentru postul de secretar general al NATO, a declarat marţi noul preşedinte de la Bratislava, Peter Pellegrini, la încheierea unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, relateaz

Bărbat prins în FLAGRANT în timp ce primea 30.000 euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru un teren

Gandul acum 14 minute
Un bărbat a fost prins în flagrant de procurorii DNA Iaşi în timp ce primea 30.000 de euro pentru a interveni pe lângă primarul unei comune pentru concesionare unui teren. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de influență. I

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 3 ore
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

István Kovács a aflat care e primul meci pe care îl va arbitra la Euro 2024

Mediafax acum 32 minute
Arbitrul român István Kovács a primit împreună cu asistenţii din brigada sa prima delegare la actuala ediţie a Campionatului European din Germania. În cea de-a doua rundă a fazei grupelor, el va conduce partida dintre Slovenia şi Serbia, contând pen

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

30°
mar.

21°/30°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°