Într-un pliant electoral prin care timişorenii sunt îndemnaţi să voteze candidaţii U.S.L. la parlamentare se precizează, printre altele, că, la preluarea Primăriei Timişoara de către Nicoale Robu, aceasta ar fi fost aproape de faliment. Afirmaţii adevărate sau nerealiste, înscrise în retorica de alegeri?
Concluzii şocante
O parte din timişoreni au primit în cutiile poştale, în ultimele zile, un pliant electoral, fără indicarea tipografiei care l-a realizat, aşa cum cere legea, în care sunt promovaţi candidaţii U.S.L. pentru alegerile parlamentare, pe colegiile timişorene. Pliantul este conceput, parţial, ca un mesaj al conducerii Primăriei către timişoreni şi are pe el ceea ce se vrea a fi o semnătura scanată a primarului Nicoale Robu. În respectivul pliant se începe cu precizarea că „au trecut cinci luni de la alegerile locale, alegeri la care opţiunea dumneavoastră a fost clară şi categorică, pentru schimbare, pentru schimbarea în bine, cu mine, ca primar şi cu candidaţii U.S.L. drept consilieri locali majoritari”.
Trecând peste informaţia că Timişoara a primit în ultimele patru luni 1.200 de miliarde de lei vechi, „mult mai mult decât a obţinut vechea administraţie de la Guvernele P.D.-L., în toţi cei aproape patru ani de guvernare a acestui partid, la un loc”, se ajunge la o afirmaţie şocantă, legată de semi-falimentul Municipalităţii timişorene. „Eu nu mă plâng de greaua moştenire pe care am preluat-o, dar mă simt obligat să v-o fac cunoscută: Colterm, aproape de faliment, R.A.T.T., aproape de faliment, Primăria însăşi aproape de faliment, ultima cu facturi totalizând aproape 1.390 de miliarde de lei vechi neînregistrate în contabilitate, pe care eu, la sesizarea Curţii de Conturi, a trebuit să le înregistrez şi pentru plata cărora tot eu am făcut rost de bani”, se precizează în acelaşi pliant.
„Pr