Ca de obicei, la sfârşit de an, la cantina de la LPS Bihorul, Asociaţia de Atletism a judeţului Bihor, în frunte cu preşedintele Virgil Preda, a organizat Gala Atletismului Orădean.
Ajunsă la ediţia a XV-a, gala, menită a premia laureaţii atletismului din Oradea, avut loc sâmbătă şi a reunit, pe lângă cei aproximativ 40 de sportivi aflaţi în atenţia AJA-ului şi diferiţi invitaţi, precum Iacob Hanţiu, directorul clubului CSU, Ionel Bungău, directorul clubului Crişul, Dan Matei şi Lucian Stance, directorul şi directorul adjunct al CSS LPS Bihorul, sau Iosif Korodi, inspector al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bihor.
Ca de fiecare dată, gala a debutat cu intonarea imnului naţional, după care profesorul Virgil Preda, înainte să treacă la premiere, a ţinut un scurt discurs de apreciere a acestui an, atrăgând încă o dată atenţia asupra faptului că "din păcate, atletismul bihorean nu este sprijinit aşa cum ar trebui de factorii îndreptăţiţi s-o facă" şi că, "în pofida condiţiilor precare, atleţii bihoreni s-au aflat la înălţime şi anul acesta".
Primii premiaţi au fost cei de la secţiunea "piticul de viitor". Aici au fost nominalizaţi: Mihnea Popovici, Iulian Timoftiu, Viviana Vereş, Anca Teuşda, Matei Antal, Nicolas Gligor, Paula Hoduţ şi Andrei Martin.
Au urmat momentele artistice, în special muzicale, susţinute de unii dintre sportivi, care, aşa cum spunea Virgil Preda, "au şi deprinderi artistice". Astfel, Matei Antal şi Antal Gergo au cântat la vioară, iar sora lor, Cristina Antal, şi Iulia Cristea, la orgă.
Nu au lipsit nici concursurile, în special cele de cultură muzicală, unde mai mulţi sportivi şi-au putut adjudeca câte un DVD, cu formaţii muzicale sau chiar filme.
A doua categorie premiată a fost cea a "speranţelor", unde cei chemaţi în faţă şi aplaudaţi au fost Anda Ologu, Ioana Ianchiş, Narcisa Nistoroiu, Luca Abrud