Pe de o parte, antioccidentalismul, oculta internaţională, exploatarea resurselor, a poporului sunt teme aduse în discuţie în ultima vreme, direct sau indirect, chiar de voci ale Puterii. Pe de altă parte, frustrările sociale, dezamăgirile politice, descumpănirea morală, părţi de neignorat din peisajul nostru cotidian, predispun la populism – în cazul unora, să-l manifeste, în al altora, să creadă în el şi să-l susţină. Doar că acest populism poate degenera în extremism. Un curent în ascensiune în toată Europa.
L-am întrebat pe profesorul de ştiinţe politice Vladimir Tismăneanu în ce cheie pot fi citite derapajele de acest gen de pe scena politică românească şi dacă ascensiunea naţionalismului şi a extremismului în Europa este sau nu un pericol iminent.
„Ponta şi Antonescu se joacă maniacal cu focul. Din spate, Iliescu savurează declinul pluralismului”
Ne aflăm într-o perioadă propice escaladării extremismului, antioccidentalismului. Lideri ai Puterii de la Bucureşti şi purtătorii lor de mesaj aduc în discuţie în ultima vreme, direct sau indirect, teme ca antioccidentalismul, oculta internaţională, exploatarea resurselor, a poporului. Cum trebuie privite aceste derapaje: trebuie ignorate, pentru că, în fond, nu pot reprezenta niciun pericol, sau, dimpotrivă, trebuie tratate cu cea mai mare atenţie?
Am scris o carte despre democraţie, naţionalism şi mit în Europa postcomunistă. Titlul acestui volum (apărut în traducerea românească semnată de Magda Teodorescu, la Polirom, în 1999) este „Fantasmele salvării”. Experienţa secolului al XX-lea ne spune că minimalizarea şi neglijarea acestor tendinţe anti-democratice este extrem de riscantă. Nu întâmplător, Uniunea Europeană a reacţionat atât de sever în momentul în care Partidul aşa-zis al Libertăţii, condus de Jorg Haider, a ajuns la rezultatele ştiute.
Miturile con
