Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, este numit îngropatul Anului sau, mai recent, Revelion.

Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi înainte de miezul nopţii de Revelion şi An Nou după miezul nopţii.

Divinitatea Anului se naşte, creşte, îmbătrâneşte şi moare împreună cu timpul calendaristic, pentru a renaşte după 365 de zile, respectiv 366 de zile în anii bisecţi.

Sfinţii Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai bătrâni, după şansa avută de aceştia la împărţirea sărbătorilor: Sânvăsâi, celebrat în prima zi a Anului, este un tânăr chefliu care stă călare pe butoi, iubeşte şi petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezintă zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sângiorzul (23 aprilie), Sântoaderul sunt tineri călări pe cai; Sântilie (20 iulie) şi Sâmedru (26 octombrie) sunt maturi. După ei urmează generaţia sfinţilor-moşi: Moş Andrei (30 noiembrie), Moş Nicolae (6 decembrie), Moş Ajun (24 decembrie) şi Moş Crăciun (25 decembrie).

Întoarcerea simbolică a timpului în această noapte este asimilată cu moartea divinităţii adorate, iar reluarea numărării zilelor, cu renaşterea acesteia.

În ajunul Noului An, pe înserat, îşi fac apariţia ‘mascaţii’. În satele bucovinene se obişnuieşte ca mascaţii să umble în ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul, capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. După lăsarea serii, ceata cea mare se fărâmiţează, iar grupurile rezultate încep să meargă din casă în casă, până la răsăritul soarelui, atunci când Anul Nou îşi intră în drepturi.

Umblatul cu Capra ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la