„Historia” vă duce în culisele unui moment cu adevărat important, despre care se ştie prea puţin spre deloc: dispoziţia, în octombrie 1808, a mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni de a se introduce, în toate bisericile din Principatul Moldovei şi Ţara Românească, a registrelor de stare civilă, conform modelului folosit în acea vreme în Rusia. Iniţiativa înregistrării persoanelor născute, căsătorite sau decedate în Principate a fost una îndrăzneaţă; dar a mai trecut ceva vreme până la punerea ei în practică: în 1810, de pildă, numărul registrelor de stare civilă din Principatul Moldovei era încă neînsemnat, iar în Ţara Românească, „din cauza nesupunerii fostului mitropolit Dositei, încă de loc nu sunt introduse”. Prin actele de stare civilă, trecute în registre speciale, după formele prevăzute de lege, se consemnează naşterile, căsătoriile, divorţurile, decesele, adopţiile, schimbarea prenumelui şi a numelui de familie. Ele au menirea de a indica situaţia civilă a fiecărei persoane şi reprezintă nişte minibiografii, fiind indispensabile pe tot parcursul vieţii de om. Informaţia istorică universală semnalează faptului că, iniţial, în statele creştine, atribuţia de a înregistra actele de stare civilă o avea biserica. Începând cu secolul al III-lea, creaţiile feţelor bisericeşti conţin indicaţii referitoare la înscrierea numelor persoanelor botezate. Tot atât de veche, se pare, este şi înscrierea oamenilor decedaţi, al căror nume erau trecute în pomelnicele de la mănăstiri. Întocmirea actelor oficiale cu ocazia celebrării căsătoriilor devenise un obicei la romani. Scurt istoric al actelor de stare civilă Regulile generale privind ordinea de ţinere a registrelor bisericeşti au fost elaborate pentru prima dată de către Conciliul de la Trento(1545-1563). Această adunare a episcopilor a poruncit preoţilor din toată creştinătatea să introducă registre de botez şi de căsăt