Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul Nou 2013, întâmpinat sub semnul credinţei strămoşeşti

Publicat in Tribuna, joi 3 ianuarie 2013 ·

de Dumitru CHISELIŢĂ

dumitruchiselita@tribuna.ro

03 ianuarie 2013 00:04

19 vizualizari

A-A+

Fiecare este liber să aleagă unde şi cu cine va fi atunci când Anul Vechi este înlocuit de Anul Nou. Într-o staţiune de munte, cabană sau pensiune. La un res­taurant, cu meniu fix şi muzică „specifică” (şi în general, cam tare). Împreună cu prietenii sau familia, „la cineva” acasă sau chiar la tine acasă. În buricul târgului, că suntem europeni şi ne place la nebunie să urlăm „5, 4, 3, 2, 1” ca la New York, un oraş cam ne- european. Totul este ca, în acel moment dintre 2012-2013, să fii unde te simţi cel mai bine şi alături de cei în prezenţa cărora te simţi cel mai bine. Ceea ce nu s-a prea pomenit pe la ştirile „la zi” din această perioadă este că mulţi sibieni au ales un alt mod de a întâmpina noul an: în biserică. Un „obicei” care, an de an, devine tot mai răspândit şi la care au spus, cumva, „prezent” şi foarte mulţi tineri.

Multe biserici au fost deschise de Anul Nou, deoa­rece, la trecerea în noul an, ierarhii şi preoţii să oficieze slujbe şi să aducă rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu pentru anul care a trecut, rugăciuni pentru ca noul an să fie cu pace şi linişte .Aşa a fost şi la Biserica cu hramurile Sf. Ierarh Nicolae şi Înălţarea Domnului, de pe bd. Mihai Viteazu. Aici, biserica a fost la fel de plină ca într-o zi de sărbătoare, cei prezenţi alegând să fie şi aici, în liniştea oferită de biserică şi protejaţi, parcă, de nebunia petardelor şi pocnitorilor de afară.

S-au rugat, alături de cele câteva sute de persoane prezente, preoţii parohi şi slujitori ai bisericii. Preotul paroh Nicolae Neagu a urat celor prezenţi un an nou fericit şi cu bucurii şi fericire, dând ca exemplu de iubire dragostea lui Dumnezeu faţă de noi: „Dacă aţi putea iubi ca Dumnezeu, aţi împărăţi toate necazurile şi eveni­mentele vieţii. Aţi fi biruito

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum o ora
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

În meciul România - Liechtenstein, Ianis Hagi - căpitan în premieră la echipa națională

Ziua Constanta acum 13 minute
Stadionul „Steaua“ din București găzduiește astăzi, 7 iunie 2024, de la ora 21.00, meciul de fotbal România - Liechtenstein, ultimul amical al tricolorilor înainte de evoluția de la Campionatul European din Germania, competiție care începe pe 14 iun

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 2 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 59 minute
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 5 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Biden îi cere scuze lui Zelenski pentru întârzierea adoptării pachetului de ajutor pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Biden şi-a cerut scuze în timp ce anunţa un nou pachet de ajutor pentru Ucraina în cadrul unei întâlniri bilaterale cu Zelenski, vineri. „Ştiţi, nu aţi cedat deloc, continuaţi să luptaţi într-un mod care este remarcabil, este remarcabil – şi nu vă v

Într-o rară apariție publică, ambele fiice ale lui Vladimir Putin au participat la forumul de la Sankt Petersburg. Despre ce au vorbit

HotNews acum 3 ore
Cele două fiice ale preşedintelui rus Vladimir Putin au luat cuvântul săptămâna aceasta la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, deși aparițiile lor publice sunt rare, scrie vineri AFP. Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladi

Tenis: Alcaraz s-a calificat pentru prima oară în finala de la Roland Garros

News.ro acum 29 minute
Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz l-a învins vineri pe italianul Jannik Sinner şi s-a calificat, în premieră, în finala turneului de Mare Şlem de la Roland-Garros. Carlos Alcaraz (21 ani, locul 3 ATP) l-a învins în semifinală pe viitorul lider mondi

13 ani de sclavie: Un bărbat cu probleme psihice a fost ținut captiv și obligat să muncească la o fermă din Bihor

Adevarul acum 3 ore
Un cuplu din Bihor, proprietarii unei ferme din Valea lui Mihai, a fost plasat în arest la domiciliu după ce s-a descoperit că au ținut captiv un bărbat cu dizabilități psihice timp de 13 ani, forțându-l să muncească.

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

27°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°