Dintre cei 620 de jucători utilizaţi în turul Ligii a II-a, 19 au fost integralişti conform siteului www.ligiinferioare.ro. Printre cei care au bifat toate cele 12 meciuri se numără şi trei componenţi ai echipelor bihorene angrenate în acest eşalon.
Este vorba despre Bogdan Miron şi Cosmin Letan (Luceafărul Felix) şi fundaşul Iulian Petrache (FC Bihor). În cazul ultimului, prezenţa permanentă în teren nu l-a ajutat foarte mult, conducerea clubului orădean luând decizia de a-l pune pe lista de transferări. Nouă dintre integralişti sunt portari, Perianu (CSM Râmnicu Vâlcea), Măstăcan (Dunărea), Curcă (Farul), Bucuroiu (Otopeni), L. Dobre (Slobozia), T. Marc (Corona), Bordea (FC Olt), B. Miron, Letan (Luceafărul) şi Kirev (ACS Poli). Au mai jucat toate minutele în tur B. Dumitru (CS Otopeni), Goşa şi Sg. Bar (Săgeata Năvodari), Petrache (FC Bihor), Martac, Vl. Munteanu şi Damian (Corona), Vătăjelu (CSM Rm. Vâlcea) şi Alin Gligor (UTA). 130 de jucători au evoluat în premieră în eşalonul secund, printre aceştia aflându-se Mintaş, Pantea, Haş, N. Roşu (Luceafărul Felix), Sinik, O. Popa, Puşcaş (FC Bihor). Cel mai bătrân jucător utilizat a fost băimăreanul Petrică Rodin Negrea (născut pe 10 septembrie1973), iar cel mai tânăr, bucureşteanul de la Sportul Studenţesc, Răzvan Ştefan Popa (4 ianuarie 1997). Cel mai bătrân marcator a fost gălăţeanul Daniel Florea (31.12.1975), iar cel mai tânăr a fost George Mareş (Sportul Studenţesc, 16.05.1996). În tur au evoluat 35 de străini, cei mai mulţi provenind din Brazilia (5), Italia şi Serbia (4). FC Bihor a utilizat patru "stranieri", Pogacsics (Ungaria), Zanardini (Italia), Sinik şi Korudjev (Bulgaria), în timp ce Luceafărul a mizat doar pe fotbalişti autohtoni.
02.01.2013, 22:30 Dintre cei 620 de jucători utilizaţi în turul Ligii a II-a, 19 au fost integralişti conform siteului www.ligiinferioare.ro. Printre cei care au