Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU EVENIMENT Mircea Lucescu! Cum a "construit" minunea de la Doneţk, de ce e Steaua favorită cu Ajax şi o propunere salvatoare pentru fotbalul românesc:

Publicat in Pro Sport, joi 3 ianuarie 2013 ·

Mircea Lucescu este îngrijorat de situaţia financiară grea a oamenilor din fenomen şi spune că acest sport ar putea să dispară în curând.

Lucescu a fost desemnat de ProSport "legenda longevităţii" la Gala din noiembrie. Programul încărcat de la Şahtior a făcut ca antrenorul să-şi primească abia acum premiul

În viziunea lui "Il Luce", Mutu şi Chivu nu mai pot ajuta echipa naţională

Domnule Lucescu, ştim ce v-a adus 2012! Ce nu v-a adus?

Ce mai pot să îmi doresc?! Pe plan intern, am câştigat absolut tot. Am revenit pe finalul campionatului după o succesiune de victorii extraordinare. Acum am început foarte bine, avem 13 puncte avans. Am luat Cupa, Supercupa şi suntem în optimile Ligii.

Ţintiţi mai sus în Ligă sau v-aţi resemnat?

E foarte greu să te baţi cu numele mari ale Europei. Nu din cauza valorii, ci a sistemului, a imaginii, a tradiţiilor pe care aceste echipe l-au creat de-a lungul timpului. Aşa apar şi greşelile de arbitraj, pentru că oricine e tentat să îi avantajeze pe cei puternici. Noi vom încerca să ne facem un nume pas cu pas. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi în România sau Turcia. Dar pentru asta e nevoie de timp, de organizare.

Preşedintelui dumneavoastră i-aţi spus cum vedeţi lucrurile?

Nu a fost nevoie să îi explic. E un om inteligent şi îşi dă seama singur. Eu nu mă plâng că este aşa. Mă adaptez şi încerc să fac ceva să fiu mai sus. Ce mi se mai pare incorect este criteriul financiar. Echipele din Est nu pot ţine pasul cu ce e în Vest. Nu avem oameni pe stadioane, nu avem sponsori... Dacă iubeşte cineva fotbalul din această zonă este foarte greu să investească. Şi astfel, nu mai poţi construi o echipă, să transferi jucători.

"Nu vreau să merg la o echipă din Vest!"

Vă simţiţi inferior din punct de vedere financiar?

Nişte comentatori d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 40 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 29 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 20 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 44 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 37 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 51 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 58 minute
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°