Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dieta de opt ore: Cum poţi slăbi mâncând tot ce vrei între anumite ore ale zilei - FOTO

Publicat in Mediafax, joi 3 ianuarie 2013 ·

Doi scriitori americani susţin, în noua lor carte, că oamenii pot pierde în greutate mâncând orice doresc, dar numai într-un anumit interval orar.

Teoria prezentată în carte susţine că putem pierde 4,5 kilograme într-o săptămână şi până la 10 kilograme în şase săptămâni, atât timp cât ne alegem un interval orar în care să mâncăm fără să-l depăşim: de la 9 dimineaţa la 5 seara sau de la 11 dimineaţa la 7 seara, scrie Daily Mail.

Potrivit lui David Zinczenko şi Peter Moore, autorii cărţii "Dieta de 8 ore: Uite cum dispar kilogramele fără să te uiţi la ce mănânci!", statul până târziu în fiecare zi şi mâncatul pe tot parcursul a 24 de ore sunt cei doi factori responsabili pentru statisticile alarmante ale bolnavilor de diabet şi de obezitate din Statele Unite.

"Corpurile noastre nu pot procesa mâncarea pe care o consumăm (în afara orelor recomandate), iar acele calorii ajung acolo unde n-ar trebui - în jurul burţii şi al fundului", arată un fragment din carte, publicat pe Today.com.

Explicaţia este dată de aceiaşi doi autori: "Apariţia luminii artificiale a dus şi la extinderea artificială a perioadei în care mâncăm. Ritmurile noastre circadiene sunt dotate cu un semn "stop" natural şi ne lovim de acest semn aproape în fiecare zi. Intervalul nostru extins distruge starea bună a sistemului digestiv şi intervine în hormonii şi enzimele care îl conduc."

O altă ipoteză prezentată în carte, aparţinându-i unui doctor de la Institutul Salk pentru Studii Biologice din California, spune că diabetul este cauzat de faptul că stăm noaptea până târziu şi că mâncăm la ore târzii.

Pentru a demonstra teoria, doctorul Satchidananda Panda a testat ipoteza pe şoareci de laborator.

Şoarecii au fost împărţiţi în două grupuri şi supuşi aceleiaşi diete cu nivel ridicat de calorii şi de grăsimi. Unui grup i s-a permis să mănânce orice, la orice or

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 10 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 10 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 9 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 7 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 10 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

George Simion recunoaște integritatea teritorială a Ucrainei. Condiția ca AUR să adere la Grupul ECR din Parlamentul European

Ziua News acum 3 ore
Liderul partidului AUR, George Simion, a semnat o declarație scrisă în care afirmă că AUR respectă și sprijină integritatea teritorială a Ucrainei și frontierele sale recunoscute la nivel internațional, a declarat în exclusivitate pentru G4Media Mic

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°