Sergiu Nicolaescu a încercat să se sinucidă în adolescenţă folosind un revolver, recunoaşte regizorul într-un interviu acordat în urmă cu mai mult de doi ani unui cotidian din România. Şi-a pus pistolul la tâmplă şi a apăsat pe trăgaci de fiecare dată.
„Am vrut să mă împuşc de trei ori“, îşi aminteşte regizorul. „Era un revolver pe care îl aveam în casă. Chiar am apăsat pe trăgaci. De fiecare dată. Am avut noroc, se pare. De ce-am făcut-o? Nu ştiu. Mi-era lehamite de tot, mi-era indiferentă viaţa. Traumele războiului, probabil. Dar am avut o copilărie absolut liberă şi fascinantă“, povestea cineastul. După ce a făcut cei 4 ani de liceu în doar 2, la 16 ani, Sergiu Nicolaescu a fost admis la trei facultăţi: Belle Arte, Politehnică şi Institutul de Marină Militară.
Sinuciderile lui Nicolaescu Regizorul anunţa că, în ultimul său film, tot despre sinuciderea sa va vorbi. Ca o concluzie „de la sfârşitul vieţii“. „În această peliculă este vorba de un fel de concluzie. Este punctul de vedere pe care îl am astăzi asupra trecutului“, mărturisea regizorul în cadrul unui interviu acordat unui cotidian naţional. „Individul acesta (n.r. - eroul din film, interpretat de Sergiu Nicolaescu) se trezeşte de dimineaţa şi, în timp ce se bărbiereşte, se întreabă cine este cel pe care îl zăreşte în oglindă“, este intriga filmului nesfârşit al lui Nicolaescu.
„Bătrânul ajunge la capăt de linie“ „Mai departe, bătrânul coboară la metrou, ia un tren fără o destinaţie precisă. Aici, el întâlneşte o serie de indivizi. Unii îl recunosc, alţii habar nu am de el. Privind la ei, cum urcă şi coboară din tren, bătrânul îşi retrăieşte propria viaţă“, dezvăluia regizorul. „Finalul acestui film, cu care eu mă identific, îl văd în felul următor: bătrânul ajunge la capăt de linie. Când ajunge la suprafaţă, zăreşte o clădire din asta superbă, înaltă, cu douăzeci şi ceva