În “Devenirea întru fiinţă” Constantin Noica scria că: “puţine gânduri sunt mai regretabile decât acelea cum că «totul e trecător ». Fireşte că e trecător; dar întrebarea este cum trece: cu o împlinire, sau fără?”.

Dar dacă, mai departe, trecerea lasă în urmă împlinire iar urmaşii trec cu uitarea lor ignorantă peste marile împliniri, cred că e şi mai regretabil!

Zilele trecute intram în parcul Herăstrău, în dreptul ambasadei chineze, peste ecluza ce desparte lacul Herăstrău de lacul Floreasca şi vedeam panourile care anunţă noua amenajare realizată de primărie şi cele care prezintă o istorie a parcului. Aşa - zisa amenajare constă în nişte garduri (oribile) şi vreo două-trei gherete (de observaţie şi manevră a ecluzei, cred) care încarcă şi urâţesc arhitectura originală. În descrierea oferită de actuala administraţie a dragei noastre urbe figurează la loc de cinste I.V.Stalin şi se prezintă câteva exponate (elemente mecanice dintre cele mai simple) fabricate la vremea lor de ditamai uzinele Malaxa. Nu se pomeneşte nicăieri în ce a constat amenajarea din 1934-1936 şi nici numele celui care a proiectat şi realizat acea excepţională lucrare. Cu 75 de ani în urmă inginerul şi profesorul Dorin Pavel a gândit amenajarea râului Colentina care înconjura periferia Bucureştilor de la nord spre sud. Era o zonă de mii de hectare de smârcuri infestate de ţânţari care aduceau boli şi mirosuri infernale. Profesorul Dorin Pavel a proiectat amenajarea care cuprindea, exact ca astăzi, salba de lacuri Herăstrău, Floreasca, Tei, Plumbuita şi vastele zone de parcuri, dintre care unul dintre cele mai spectaculoase din Europa acelor ani era Herăstrău. Mii de bucureşteni se bucură zilnic de atunci încoace de această minunată lucrare. Foarte puţini se întreabă cum de există lacurile şi parcurile care au permis şi cea mai selectă dezvoltare urbană a Bucureştiului, cea di