Am încheiat ultima carte a lui Lucian Boia cu o stare de nervi şi dezamăgire. E vorba despre De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). M-am simţit aproape abuzat de autor. Cînd am terminat-o, a fost ca pe vremuri, cînd aveam televizor şi îl închideam cu senzaţia că mi s-au aruncat în cap mizerii, isterii şi vorbărie. Nu că Boia ar fi scris mizerii. Dar vorbărie a pus în carte, ca şi o mulţime de clişee.
A scris o carte la nervi, se vede că a fost furios, că a simţit nevoia să se descarce. Şi ne-a aruncat nouă în cap această furie. De asta spun că m-am simţit aproape abuzat. Cărţile nu se scriu la nervi dacă eşti Lucian Boia. Îmi amintesc cu cîtă plăcere am citit celelalte cărţi recente ale sale, cea despre germanofili şi cea despre evoluţia intelectualilor români din 1930 pînă după instaurarea comunismului. Aflam ceva, rămîneam cu informaţii şi cu interpretări legate de informaţii. Din asta nu rămîi decît cu furia autorului. Şi, dacă i-ai citit cărţile precedente, nu rămîi cu aproape nici o informaţie în plus, reia idei deja scrise, doar că le-a scurtat şi le-a pus într-o formă nervoasă. Lucian Boia a scris o carte de terapie pentru el însuşi.
DE ACELASI AUTOR Fugi, dom'le, de aici! Despre gunoiul reciclat şi miopia magistraţilor Yes, minister Ponta! - încă un guvern care refuză să ne guverneze O ţară ca afară - exerciţiu de normalitate După ce am citit-o, am rămas cu dilema asta despre titlu – România altfel. Altfel decît cine sau decît ce? Am auzit de la cineva apropiat (tot dezamăgit de carte, dar nu enervat ca mine) şi o interpretare la modul următor: Boia zice că România e altfel decît ne-o imaginăm în istoriografia noastră triumfalistă. Deci, ar fi altfel decît ne place să o credem. Altfel decît o predăm copiilor la şcoală. Ar fi fost bine să fie aşa cum interpretează cunoştinţa mea. Ar fi fost acelaşi Boia – istoricul pus pe dărîmarea mit
