Hopper – el e azi la Paris pictorul care atrage aceste mulţimi pe care mediatizarea expoziţiilor le produce frecvent, mulţimi rebele faţă de stupiditatea aproape generalizată a televiziunii. Mulţimi factice căci se constituie în conglomerate disparate, unde pasionaţii se precipită iar „mondenii“ îi imită. Mulţimi eteroclite care nu sînt decît echivalentul migraţiilor turistice ce ne definesc epoca, migraţii în special practicate de persoane în vîrstă. Uneori, exasperat, asemenea îmbulziri le-am considerat consecinţa unor deplorabile manipulări ce produc false dorinţe, excitaţii sociale, bucurii simulate. E ce resimt exasperat la auzul discuţiilor din jur ca atunci cînd, la Bali, după vizite epuizante, un vecin îşi mărturisea „pofta de a mînca o ciorbă“. Ce temple, ce dansuri, ce palmieri, „o ciorbă“! Dar totodată, îmi cenzurez rezerva cînd înţeleg că toţi aceşti „turişti ai culturii“ formează familia unor neliniştiţi ai bătrîneţii pe care, precipitîndu-se în muzee sau avioane, caută să o înşele sau să o amîne. Ei îmi amintesc acel unchi vîrstnic cu care mă duceam zilnic, pe timp de vacanţă, la tot felul de meciuri – de tenis, de volei, de fotbal – şi căruia un spectator cinic îi strigă într-o zi: „Tu eşti la stadion, iar moartea te caută acasă“, „Tocmai de aceea sînt la stadion“ răspunse el făcînd să rîdă pe cei din jur. În cozile de la Hopper şi în îmbulzelile aeropoartelor numeroşi sînt cei ce transformă cultura în armă contra vidului şi a perspectivei declinului iremediabil. Ei se apără „fugind de acasă“ – cum ar fi spus Sorescu.

DE ACELASI AUTOR Teatru-n puşcărie? Fotografiile excesului 1917 Muzeul Preşedintelui şi cadoul politic La marea retrospectivă Hopper, prezenţa lor agasează, îndeosebi la auzul comentariilor. Dar – brusc mă întreb – oare nu opera însăşi le permite, nu e ea oare sursa unor neînţelegeri ce îi explică de altfel succesul? Brâncuşi