Intr-o tara comunista, sufocata de indoctrinare, o tara in care ecranele erau pline numai cu filme de propaganda si emisiuni omagiale. Poporul tanjea dupa orice film de peste oceane, se lipea de televizoare si facea cozi interminabile in fata cinematografelor de cate ori avea ocazia sa auda zgomot de pistol american.
Cultura din tara despre care vorbesc era ciunita din toate partile de cenzura. Foarfeca intra cu cruzime in orice nu corespundea liniei partidului unic si viziunii cuplului dictatorial care luase in stapanire tara despre care va vorbesc. Cine calca stramb, cine pica in dizgratie nu mai aparea niciunde, nu mai facea nimic si daca nu ajungea si prin puscarie era nevoit sa emigreze.
Tanarul nostru regizor era chipes, charismatic si inteligent. Nu i-a fost greu sa intre in gratiile cuplului cu pricina, mai ales ale femeii. S-a insurat corespunzator, cu fiica unui puternic nomenclaturist din anturajul cel mai inalt. Succesul a devenit o chestiune de timp.
Talentat in felul sau si extrem de ambitios, tanarul nostru regizor a devenit in curand cel mai prolific din domeniul sau. Filmele curgeau, mai ales ca ele faceau mari servicii regimului.
Pe de-o parte, erau filme istorice, pe deplin respectuoase fata de versiunea acreditata de comunisti. Adica, mai pe limba tarii despre care vorbesc, filme despre o istorie distorsionata intru educarea corespunzatoare a poporului. Ele erau menite sa tina viu nationalismul, una dintre armele preferate ale regimului politic din tara cu pricina.
Apoi erau versiuni adaptate ale filmelor politiste americane la care tanjea poporul. Sigur, filme pe model american, dar in care comunistii erau buni, iar capitalistii rai. Ele aveau ca scop sa ofere poporului asuprit mici supape care sa le faca din cand in cand viata mai respirabila si sa-i faca sa se simta mai aproape de lume