Cu siguranta privatizarile nu reprezinta punctul forte al Guvernului Romaniei, indiferent de numele pe care il poarta.
De-a lungul anilor, diversele forme prin care s-a incercat vanzarea companiilor considerate gauri negre la bugetul de stat s-au soldat in cele mai multe cazuri cu esecuri, prin repetarea intr-o forma aproape identica a acelorasi practici eronate.
Anul 2012 a oferit doua exemple edificatoare in acest sens.
Lipsa de profesionalism, dar si de real interes, incoerenta si inconsecventa au fost cuvintele folosite preponderent pentru a descrie tentativele de privatizare a Cupru Min si a Oltchim in 2012.
Pregatita de Guvernul Emil Boc din 2011, privatizarea Cupru Min urma sa fie finalizata grandios de succesorul Mihai Razvan Ungureanu la inceputul anului trecut. Acesta anunta in martie 2012 vanzarea producatorului de la Abrud pentru fabuloasa suma de 200,77 de milioane de euro (fabuloasa doar in contextul in care pretul de pornire fusese de 57,3 milioane de euro) catre firma Roman Copper cu sediul in Canada.
Cateva zile mai tarziu, ministrul Economiei, Lucian Bode, si seful OPSI, Florin Vladan, anuntau ca negocierile dintre castigatorul licitatiei si stat, in vederea semnarii contractului propriu-zis, au esuat, iar privatizarea companiei va fi reluata.
Mai exact, autoritatile romane au cerut firmei canadiene sa plateasca o suma aferenta garantiei pentru investitiile de mediu, dar si pretul pentru actiuni in maximum o luna, cerinte pe care Roman Copper nu le-a putut indeplini.
Desi nereusita a fost pusa oficial pe seama neseriozitatii companiei straine, analistii au identificat rapid culpele organizatorului. In primul rand, a fost criticat faptul ca i s-a permis participarea la licitatie unei companii obscure, infiintate cu doar patru luni in urma special pentru aceasta operat