Titularul postului de portar la Luceafărul Felix, Bogdan Miron (22 ani), ar putea ajunge la o echipă de prima ligă în această iarnă. De Miron s-a arătat interesată FC Braşov, care caută un înlocuitor pentru veteranul Pedro Taborda (35 ani), pus pe lista de transferări la sfârşitul anului trecut.
Cele două cluburi au purtat deja primele discuţii pe seama transferului lui Miron, integralist în turul campionatului. FC Braşov are în lot trei portari, Daniel Mutu, Florin Iacob, revenit de la Unirea Tărlungeni, şi Adrian Dărăbanţ, toţi fără prea mare experienţă la nivelul Ligii I. Miron se pregăteşte la Luceafărul Felix sub îndrumarea lui Marius Popa, fostul portar al FC Bihor, FC Naţional, Poli Timişoara, Pandurii Târgu Jiu şi U Cluj. "Bogdan este un portar cu calităţi bune, un băiat de caracter căruia îi place să muncească şi are un viitor frumos. Consider că poate face pasul spre o echipă de prima ligă, dar totul va depinde de el", a comentat Marius Popa. Miron a ajuns la echipa orădeană în urmă cu doi ani de la Silvania Şimleu, după ce anterior a trecut pe la LPS Satu Mare, Someşul şi Olimpia Satu Mare.
04.01.2013, 22:30
Titularul postului de portar la Luceafărul Felix, Bogdan Miron (22 ani), ar putea ajunge la o echipă de prima ligă în această iarnă. De Miron s-a arătat interesată FC Braşov, care caută un înlocuitor pentru veteranul Pedro Taborda (35 ani), pus pe lista de transferări la sfârşitul anului trecut.
Cele două cluburi au purtat deja primele discuţii pe seama transferului lui Miron, integralist în turul campionatului. FC Braşov are în lot trei portari, Daniel Mutu, Florin Iacob, revenit de la Unirea Tărlungeni, şi Adrian Dărăbanţ, toţi fără prea mare experienţă la nivelul Ligii I. Miron se pregăteşte la Luceafărul Felix sub îndrumarea lui Marius Popa, fostul portar al FC Bihor, FC Naţional, Poli Timişoara, Pandurii Târgu Jiu şi U C