Luna ianuarie a debutat cu o mare sărbătoare creştină. La 1 ianuarie, creştin ortodocşii au prăznuit Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, la opt zile după Naşterea Sa, conform obiceiului acelor timpuri. În aceeaşi zi este prăznuit Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, unul dintre cei trei Părinţi capadocieni, numit “cel Mare” pentru că era înzestrat cu daruri speciale, fiind mare apărător al dreptei credinţe, părinte al monahismului răsăritean, autor al Sfintei Liturghii care îi poartă numele şi se săvârşeşte de zece ori pe an, fiind cea mai veche dintre Liturghiile ritului bizantin.
Am ajuns, iată, în cea de-a patra zi a lui ianuarie, în care se face pomenirea Soborului sfinţilor şi măriţilor Apostoli, cei şaptezeci la număr. “Aceşti şaptezeci de Apostoli – ne spune Sinaxarul –, fiind aleşi de puterea dumnezeiască, au fost trimişi în toată lumea ca să smulgă pe oameni din înşelăciunea şi nebunia idolească, şi să-i întoarcă la cunoştinţa cinstirii de Dumnezeu. Pentru aceasta, toţi s-au nevoit în multe feluri şi chipuri pentru adevăr şi s-au mutat la Domnul, aşa cum se arată la pomenirea fiecăruia.”
Mâine este Ajunul Bobotezei – zi de post aspru – pentru a ne pregăti să întâmpinăm cum se cuvine Epifania sau Boboteaza – Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Iisus Hristos, Care a fost botezat de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul în apele Iordanului.
Sfânta Scriptură, în Evanghelia după Marcu, mărturiseşte că “ Ioan boteza în pustie, proopovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor. Şi ieşeau spre el tot Ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, cu cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Şi proopovăduia, zicând: «Vine în urma mea Cel ce este