de Dumitru CHISELIŢĂ

dumitruchiselita@tribuna.ro

04 ianuarie 2013 23:04

1 vizualizare

A-A+ Revelion. Evenimentul festiv care face trecerea dintre un an vechi şi cel nou. Petrecut în familie, la prieteni, la rude, în centrul oraşului la concerte şi artificii, la restaurante, pensiuni, în cluburi, în „destinaţii exotice” sau cine mai ştie pe unde vrei, sau îţi permiţi, sau ai fiţe de arătat. Mâncare, băutură, şampanie, muzică, petarde, artificii (iar!), rachete, toalete, dans, beţie, bărfă, „la mulţi ani” spuşi sincer, din interes sau doar aşa, de chestie. Acesta este revelionul. O zi pentru care „tragi” ca dementul cumpărând din mall, în principiu, orice, şi după care, pe 1, zaci ca într-o convalescenţă, asta dacă nu iei la asalt pe vreun Vasile din agenda telefonului, pentru a mai consuma, tot festiv, rămăşiţe de Revelion.

Dar înainte cum era? Vă mai amintiţi?

Oameni şi chefuri

Deoarece, în socialism, Crăciunul era, oficial, semi-interzis (oricum nu era liber, iar dacă, printr-o joacă a calendarului, ziua naşterii Domnului pica duminica, automat „tovarăşii” o declarau „zi normală de lucru”, dar majoritatea românilor, membri de partid sau nu, o serbau aşa, printre picături), Revelionul a ajuns un fel de Crăciun materialist-dialectic. De Revelion veneau colindătorii care colindau despre orice: fabrici, muncă, juni, tractoare, „colindăm aceste dalbe mîini /la mulţi ani şi soare (...) mîini de muncitori şi de ţărani/la mulţi ani şi soare”, şantiere, partid şi conducător iubit. În ultima zi din an, tovarăşul secretar general al Partidului Comunist Român şi preşedinte al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, „din plai de Olt, stejar de Scorniceşti” împreună cu tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savant de renume mondial, primeau colindători în direct la TV: omagii, pluguşoare,