1. Introducere: robustetea sistemelor “sub asediu”
Cum am putea defini robustetea (rezilienta[1]) unui sistem habitat uman (social), care include o componenta infrastructurala si tehnologica cu grad de complexitate inalt? Sunt de mentionat cateva trasaturi intre care:
- existenta rezervelor (redundanta pozitiva), care faciliteaza amortizarea socurilor;
- flexibilitate, capacitate de corectie/ajustare a dezechilibrelor;
- mentinerea coeziunii sociale, a tesutului social; acestea depind de capitalul social (cum l-a definit Robert Putnam) si politic, de institutii ale dialogului social si politic care sa permita negocieri si ajungerea la compromisuri (mai ales in democratii);
- performanta economica ce asigura sustenabilitate;
- si nu in cele din urma, o capacitate de adaptare, auto-organizare si invatare, care ar permite dezvoltarea de “anti-corpi” si amortizori la socuri previzibile si imprevizibile. Ceea ce Ilya Prigogine a numit “structuri disipative” ajuta sistemele sa reziste la socuri.
Supozitia din titlu este porneste de la manunchiul de crize ce a cuprins lumea, la sumedenia de eveimente extreme. Suntem prinsi intr-un vortex al bifurcatiilor. Ce poate mira este ca o criza financiara profunda afecteaza sever zone puternic dezvoltate (industrializate), care sunt prezumate a beneficia de alcatuiri institutionale solide. Ne confruntam cu cea mai grava criza financiara/economica de la Marea Depresiune, din secolul trecut; economii nationale sunt stresate din punct de vedere social, ceea ce se vede in tensiuni, care ating si procesul politic (ex: blocaje ale institutiilor de dialog/negociere/decizie publica, derapaje extremiste in viata politica din democratii mature, accente exacerbate de sovinism si xenofobie).
Schimbarea de clima indica dereglari in relatia omului cu natura. Aici trebuie sa mentionam sirul de fenomene
