Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Leul începe noul an cu dreptul

Publicat in Crai Nou, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Cursul euro a scăzut ieri de la 4,4287, în ultima şedinţă din 2012, la 4,4153 lei, pe o piaţă unde străinii continuă să vândă valută pentru a putea cumpăra titluri de stat româneşti, care oferă randamente de 4-5 ori mai mari decât cele care pot fi obţinute în zona euro.

Anul trecut, leul s-a depreciat în faţa euro cu 2,5%, după ce 2011 s-a încheiat la 4,3197 lei. Volatilitatea leului a fost mai mare decât în alţi ani, la aceasta contribuind, pe lângă criza din zona euro, situaţia politică tensionată din ţară, care a fost declanşată de pierderea guvernării de PDL şi a culminat cu referendumul pentru demiterea preşedintelui. Euro atingea în 3 august un maxim istoric de 4,6481 lei, pentru ca apoi să treacă pe o pantă descendentă, deprecierea lui accentuându-se după câştigarea alegerilor de USL.

Miercuri, când piaţa locală a fost închisă, cotaţiile euro coborau pe cele internaţionale până la 4,40 lei. Ieri, deschiderea şedinţei s-a realizat la 4,4130 – 4,4150 lei, faţă de 4,43 lei la închiderea de luni. Tranzacţiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,4110 – 4,4170 lei, cotaţiile de la ora 14 fiind de 4,4160 – 4,42 lei, scăderea datorându-se aprecierii dolarului faţă de euro pe pieţele internaţionale.

Pentru acest an, majoritatea analiştilor văd leul fluctuând în culoarul 4,4 – 4,47 lei, ei luând în considerare o creştere a fluxurilor de capital extern, dar şi a economiei, având în vedere că, la toamnă, în Germania vor avea loc alegerile parlamentare, iar premierul Merkel va frâna programul de austeritate pentru a câştiga voturi, ceea ce va permite o majorare a exporturilor româneşti în zona euro, dar şi menţinerea Greciei în aceeaşi zonă.

Important va fi şi programul de guvernare al USL, care ar trebui să îmbunătăţească cel puţin absorbţia de fonduri europene, care au efecte pozitive asupra rezervei valutare a BNR, într-un an în care înc

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 98% prezenţă la a doua probă a Bacalaureatului

Mediafax acum 2 ore
La proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, a doua în programul Bacalaureatului, prezenţa a fost, marţi, de 97,7%. Examenul continuă joi, după ce miercuri va fi o zi de pauză.

Suceava - Cod roşu emis de meteorologi, valabil pentru mai multe localităţi. Se anunţă vijelie, ploi torenţiale şi grindină

News.ro acum 5 ore
Douăsprezece localităţi din judeţul Suceava, inclusiv municipiul reşedinţă de judeţ, se află, marţi după amiază, sub avertizare cod roşu meteo, fiind anunţate vijelie puternică, ploi torenţiale şi grindină. Avertizarea emisă de Administraţia Naţiona

Atenţionare de călătorie pentru Macedonia de Nord: Risc de incendii şi restricţii de circulaţie

Mediafax acum 2 ore
MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Macedonia de Nord că în perioada 1 iulie – 31 august 2024 se prognozează vreme caniculară, cu temperaturi peste normalul perioadei de vară, cres

LIVE TEXT România - Olanda, în optimi la EURO 2024. „Generația de suflet“, meci pentru istorie!

Ziua Constanta acum 2 ore
Marele meci al „Generației de suflet“ a României a venit! Tricolorii întâlnesc Olanda astăzi, 2 iulie 2024, de la ora 19.00, în optimi la Campionatul European de fotbal din Germania, iar jucătorii lui Edward Iordănescu luptă pentru o calificare isto

Alertă de bombă pe Aeroportul din Chișinău. Sute de pasageri au fost evacuați. Cursa Tarom spre București, afectată

Ziare.com acum 2 ore
A fost alertă de bombă, marți, 2 iulie, pe Aeroportul Chişinău, zona fiind evacuată, pentru intervenţia echipajelor specializate. După verificări, s-a constatat că alerta a fost falsă, călătorii fiind îmbarcaţi. Între cei afectaţi au fost și pasager

Un poliţist german a fost concediat după ce a furat brânză cheddar de la locul unui accident rutier

Mediafax acum 53 minute
În apărarea sa, poliţistul a negat că ar fi ciugulit din brânză, relatează Reuters. Ofiţerul de poliţie, care fusese chemat să asigure perimetrul accidentul, s-a apropiat de camion şi a ordonat unui salvator să îi dea nouă pachete de brânză de 20 de

Încă 100 de kilometri de cabluri aeriene de telecomunicaţii, dezafectate în Capitală

Mediafax acum 29 minute
Este vorba de cabluri aeriene ale companiilor de internet, televiziune şi telefonie. În total, în ultimii trei ani şi jumătate, aproximativ 1.100 de kilometri de cabluri aeriene au fost mutate în reţele subterane, sigure şi autorizate. Primăria Capi

Reacția deputatului Dan Vîlceanu, după ce a fost pus sub urmărire pentru agresarea lui Florin Roman: Lucrurile puteau fi rezolvate altfel

HotNews acum 6 ore
Deputatul Dan Vîlceanu, pe numele căruia Parchetul a anunțat marți că a început urmărirea penală în urma altercaţiei cu liberalul Florin Roman, în plenul Camerei Deputaţilor, spune că l-a sunat pe colegul său, ulterior, şi i-a spus că îi este ruşine

Comisia Europeană şi-a exprimat punctul de vedere pozitiv cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
Nuclearelectrica a anunţat adoptarea punctului de vedere pozitiv al CE cu privire la proiectul Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, în baza articolului 41 din Tratatul Euratom. Proiectul este gestionat de compania de proiect Energonuclear, deţinut

Cushman & Wakefield Echinox: Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022

News.ro acum 3 ore
Românii au cheltuit anul trecut 36 miliarde de euro în marile reţele de retail, cu 11% mai mult decât în 2022, iar peste 60% din cheltuieli au fost în supermarketuri şi hipermarketuri, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă imobili

Vremea

București
acum

28°
mar.

22°/37°
mie.

17°/22°
joi

17°/27°
vin.

20°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

19°/32°
mie.

14°/19°
joi

13°/22°
vin.

13°/28°
Constanta
acum

26°
mar.

21°/28°
mie.

20°/27°
joi

18°/27°
vin.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/24°
mie.

13°/16°
joi

11°/22°
vin.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

16°/22°
mie.

14°/25°
joi

14°/27°
vin.

17°/30°