Moartea lui Sergiu Nicolaescu ne ofera spectacolul trist al ratacirii romanilor in negura de sentimente incurcate pe care o provoaca in sufletele lor amintirea vietii in comunism, o viata pervertita atat de miturile nationalist-comuniste, cat si de perioada de relativa bunastare a anilor '70, platita scump cu renuntarea la drepturi si libertati si esuata in foametea si mizeria de dupa 1980.

Sergiu Nicolaescu face parte din armata creatorilor de mituri nationalist-comuniste. O vina pe care Dumnezeu i-o va judeca si care, deocamdata, nu pare a fi uitata de unii dintre noi, in ciuda unor capodopere cinematografice pe care Nicolaescu ni le lasa, totusi, mostenire.

Nu la viata si moartea lui Sergiu Nicolaescu vreau sa va indemn sa meditati. Despre fratele nostru, doar atat: Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! Marturisim totusi ca Sergiu Nicolaescu joaca, de asta data, fara voie, pentru ultima oara in aceasta lume, un rol foarte important pentru noi. Ne provoaca sa ne confruntam cu miturile comunismului, aceste fantome inca prezente in mintea si in viata noastra.

Nationalism-comunismul ne-a crescut in spiritul mandriei de a fi roman. Eram elev-pionier si mergeam "cu clasa" la filmele despre eroii neamului. Mircea cel Batran, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Mihai Viteazul ne erau prezentati ca niste fiinte aproape perfecte, lideri respectati fara al caror curaj Europa Medievala ar fi fost definitiv inghitita de tavalugul turcesc.

Cand am ajuns la liceu si am fost obligat sa devin membru al UTC, filmele cu ilegalistii care luptau curajos impotriva agentilor Sigurantei, filmele cu legionarii cei criminali care asasinau tragand cu mitraliera in oameni nevinovati, invinsi, in final, de curajosii luptatori comunisti, toate aceste imagini au incercat sa ma convinga de adevarurile Partidului.

Generatia mea era fermecata