Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Suceava, a ajuns, înjunghiat, pe un pat de spital, după ce a încercat să sară în ajutorul unei femei din Liteni.
Potrivit Biroului de presă din cadrul IPJ Suceava, incidentul a avut loc în cea de-a doua zi a anului 2013, după ora 21. Victima, împreună cu mai multe cunoştinţe, a mers atunci în vizită la femeie… Pe când se aflau cu toţii în curtea locuinţei acesteia, unul dintre vecinii gazdei, un bărbat de 35 de ani, a pătruns în casă, unde, deocamdată din motive necunoscute, a început să facă scandal.
„Observând faptul că vecinul femeii încearcă să o lovească pe gazdă cu capul, victima a intervenit, încercând să aplaneze conflictul. În acel moment, agresorul a scos un cuţit cu care l-a lovit pe bărbat în zona capului şi în umărul stâng”. Aflăm că autorul a părăsit imediat locul faptei, iar victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava.
Ieri, poliţiştii încercau să dea de urma agresorului, iar bărbatul înjunghiat urma să fie examinat din punct de vedere medico-legal de Serviciul de Medicină Legală Suceava. În funcţie de rezultat, va fi efectuată încadrarea juridică a faptei şi se va dispune procedural.