Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce speculaţii se fac pe seama faptului că Sergiu Nicolaescu va fi incinerat. Averea maestrului, moştenită de ultima soţie

Publicat in Antena 3, vineri 4 ianuarie 2013 ·

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu va fi incinerat mâine la ora 12, la crematoriul Vitan Bârzeşti. Până atunci, va fi depus la Cercul Militar din Capitală.

Regizorul va fi înmormântat fără slujbă creştinească, deoarece aşa prevăd canoanele bisericii în cazul celor care sunt incineraţi. După ce familia a făcut public faptul că trupul lui Sergiu Nicolaescu va fi incinerat, au apărut şi speculaţii legate de motivul unei asemenea decizii.

Există zvonuri conform cărora maestrul ar avea un fiu ilegitim, iar incinerarea ar impiedica un posibil test ADN.

Regizorul a fost căsătorit de trei ori. Ultima dată, cu o femeie mai tânără cu 46 de ani. Alături de Dana Ionică şi-a petrecut ultimii 16 ani din viaţă. Regizorul a cunoscut-o când avea 66 de ani şi ea doar 18.

Cu toate că au fost împreună pentru mai bine de un deceniu, relaţia celor doi a fost ferită de ochii presei. S-au căsătorit în anul 2005, în cadrul unei ceremonii discrete, pe care Sergiu Nicolaescu nu a vrut să o comenteze.

Dana Ionică este şi beneficiarul averii lăsate în urmă de Sergiu Nicolaescu. Cineastul deţinea două terenuri în judeţul Constanţa şi în Capitală, două apartamente în Bucureşti şi o casă de vacanţă la Limanu, precum şi 13 conturi în valoare totală de aproape 400 de mii de euro.

Banii provin din veniturile de parlamentar cu 5 mandate la activ şi cele provenite din drepturile de autor.

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu va fi incinerat mâine la ora 12, la crematoriul Vitan Bârzeşti. Până atunci, va fi depus la Cercul Militar din Capitală.

Regizorul va fi înmormântat fără slujbă creştinească, deoarece aşa prevăd canoanele bisericii în cazul celor care sunt incineraţi. După ce familia a făcut public faptul că trupul lui Sergiu Nicolaescu va fi incinerat, au apărut şi sp

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 6 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum o ora
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Ciucă înţeapă: Să discutăm pe bază de reguli, nu pentru a respecta agenda personală a liderilor PSD

Mediafax acum o ora
„Sincer chiar nu înţeleg de ce această reacţie. Afară este foarte cald, asta da, pot să înţeleg. Ne bucurăm de rezultatul meciului echipei României de aseară, da, şi folosesc acest prilej pentru a felicita jucătorii echipei naţionale de fotbal. Dar

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°