Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franciza "James Bond", omagiată la gala premiilor Oscar 2013

Publicat in Mediafax, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Filmele din seria "James Bond", care alcătuiesc una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografiei mondiale, vor fi omagiate printr-un moment special ce va fi prezentat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar 2013.

Deşi cele 23 de filme din această franciză - care a împlinit în 2012 o jumătate de secol de existenţă - au obţinut de-a lungul anilor doar două premii Oscar din şapte nominalizări - obţinute la categorii tehnice -, reprezentanţii Academiei de film americane, organizaţia care acordă aceste trofee, a decis să aducă un tribut francizei "James Bond", prin intermediul unui moment special, ce va fi prezentat la gala premiilor Oscar ce va avea loc pe 24 februarie la Los Angeles, informează contactmusic.com.

"Suntem foarte bucuroşi să includem în gala noastră o secvenţă specială prin care vom saluta filmele din franciza «James Bond» cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a acestei serii cinematografice", au declarat Craig Zadan şi Neil Meron, producătorii galei de decenare a premiilor Oscar. "Începând cu «Dr. No» (primul film din serie, n.r.) din 1962, filmele cu agentul 007 au contribuit la apariţia celei mai vechi francize cinematografice din istorie şi a unui veritabil fenomen global", au adăugat ei.

În decembrie 2012, "007: Coordonata Skyfall" a devenit primul film din seria "James Bond" care a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari. Lansat într-un an în care celebra franciză britanică a împlinit o jumătate de secol de existenţă, acest lungmetraj a fost apreciat atât de public, cât şi de critici, şi ar putea întrerupe trista tradiţie de la Oscaruri a peliculelor "James Bond" cu o nominalizare la categoria "cel mai bun film al anului". Lungmetrajul "007: Coordonata Skyfall" a fost nominalizat recent de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA) la categoria "cel mai bun fil

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 30 minute
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”

Mediafax acum o ora
Summitul pentru pace privind Ucraina are loc în Elveţia, în perioada 15-16 iunie, iar la acest eveniment şi-au confirmat participarea reprezentanţi din peste 90 de ţări. În cadrul întâlnirii, aceştia au purtat discuţii pentru ca războiul de agresiun

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 3 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul SRI George Tuţă: La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat

News.ro acum 8 ore
Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) Eduard Hellvig îl felicită pe fostul său consilier din cadrul instituţiei George Tuţă pentru alegerea ca primar al Sectorului 1. ”La cum îl ştiu, va fi un primar bun şi încăpăţânat”, afirmă el

Proteste de amploare ar putea avea loc în Franţa faţă de ascensiunea extremiştilor

Mediafax acum 8 ore
Marşuri de amploare ar trebui să aibă loc sâmbătă în marile oraşe din Franţa. Este vorba despre proteste faţă de ascensiunea extremei dreapta la alegerile europarlamentare. Organizatorii estimează că pe străzi vor ieşi sute de mii de oameni.

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD - 35,56%, PNL - 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 35,56% din voturile pentru funcţiile de primar la alegerile de duminica trecută, fiind urmat de PNL cu 30,27%, AUR - 6,39%, Alianţa Dreapta Unită - 5,49%, UDMR - 4,51%, arată rezultatele parţiale comunicate, sâmbătă seară, de Biroul El

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum o ora
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 5 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 4 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Vremea

București
acum

21°
dum.

17°/31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
mar.

16°/28°
mie.

19°/31°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/24°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/24°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/29°
lun.

16°/28°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°