Mesajul a fost trimis. Multumesc!

James Bond va fi omagiat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar 2013

Publicat in Antena 3, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

Filmele din seria "James Bond", care alcătuiesc una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografiei mondiale, vor fi omagiate printr-un moment special ce va fi prezentat în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Oscar 2013, informează contactmusic.com.

Deşi cele 23 de filme din această franciză - care a împlinit în 2012 o jumătate de secol de existenţă - au obţinut de-a lungul anilor doar două premii Oscar din şapte nominalizări - obţinute la categorii tehnice -, reprezentanţii Academiei de film americane, organizaţia care acordă aceste trofee, a decis să aducă un tribut francizei "James Bond", prin intermediul unui moment special, ce va fi prezentat la gala premiilor Oscar ce va avea loc pe 24 februarie la Los Angeles.

"Suntem foarte bucuroşi să includem în gala noastră o secvenţă specială prin care vom saluta filmele din franciza ?James Bond? cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a acestei serii cinematografice", au declarat Craig Zadan şi Neil Meron, producătorii galei de decenare a premiilor Oscar. "Începând cu ?Dr. No? (primul film din serie, n.r.) din 1962, filmele cu agentul 007 au contribuit la apariţia celei mai vechi francize cinematografice din istorie şi a unui veritabil fenomen global", au adăugat ei.

În decembrie 2012, "007: Coordonata Skyfall" a devenit primul film din seria "James Bond" care a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari. Lansat într-un an în care celebra franciză britanică a împlinit o jumătate de secol de existenţă, acest lungmetraj a fost apreciat atât de public, cât şi de critici, şi ar putea întrerupe trista tradiţie de la Oscaruri a peliculelor "James Bond" cu o nominalizare la categoria "cel mai bun film al anului". Lungmetrajul "007: Coordonata Skyfall" a fost nominalizat recent de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA) la categoria "ce

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum 38 minute
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Criminalul care a ucis o adolescentă la Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Ziare.com acum 29 minute
Tribunalul Dolj l-a condamnat la o pedeapsă cu executare pe tânărul de 18 ani care a ucis o fată de 14 ani cu un an în urmă la Grădina Botanică din Craiova. Vineri, 28 iunie, Mario Alexandru Fojică a fost condamnat la 15 ani de închisoare. Fata de 1

SURSE Percheziţii ale Parchetului European la fermele de purcei ale nepoţilor lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD / E vorba de suspiciuni de fraudă cu fonduri europene de peste 1,2 milioane de euro

G4Media acum 2 ore
Parchetul European a făcut percheziţii la fermele de reproducere suine din Corabia ale nepoţilor lui Paul Stănescu (foto), senator şi secretarul general al PSD, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare. Percheziţiile au avut loc joi, 27 iunie 2

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum 2 ore
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum o ora
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Un bărbat din Topliţa a fost înjunghiat de concubina sa şi a decedat la spital

Radio Mures acum 15 minute
Din primele cercetări efectuate de către poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului a rezultat faptul că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan iscat între aceasta şi concubinul său, de 59 de ani, i-ar f

Brancardier de la Spitalul Judeţean Arad, cercetat de poliţişti, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale când pleca de la locul de muncă

News.ro acum o ora
Un brancardier de la Spitalul Judeţean Arad este cercetat de Poliţie, după ce a fost prins având la el medicamente şi consumabile medicale în timp ce pleca de la locul de muncă. În paralel, conducerea unităţii medicale a luat decizia de a-i desface

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum 5 ore
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Vremea

București
acum

31°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°