În jurul uneia dintre cele mai vechi mănăstiri din Bucureşti, Mănăstirea Văcăreşti, timpul a ţesut o poveste tristă, brutală, care culminează cu un sfârşit de-a dreptul tragic. După ce este transformată în închisoare, la sute de ani de la ctitorie, Mănăstirea Văcăreşti este lăsată în paragină, ca mai târziu să-şi găsească sfârşitul ca butaforie pentru unul dintre filmele de război ale celui mai cunoscut regizor român, Sergiu Nicolaescu.
Mănăstirea Văcăreştilor a fost ridicată de către boierul Nicolae Mavrocordat şi fiul său Constantin între anii 1716 şi 1736. Acest ansamblu de clădiri somptuoase, construite în stil brâncovenesc au servit ca lăcaş de cult pentru 112 ani, până în 1848 când, în timpul revoluţiilor care aveau loc în Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, a fost transformată în închisoare pentru ţăranii răsculaţi.
Puţin mai târziu, în 1868 Mănăstirea Văcăreşti este folosită din nou ca temniţă, de data aceasta pentru ţăranii răsculaţi împotriva regimului conservator. Din acel moment se renunţă la folosirea acesteia ca lăcaş de cult şi rămâne definitiv închisoare.
De-a lungul timpului, aici au fost întemniţaţi oameni de vază ai culturii româneşti, scriitori, personalităţi politice şi căpetenii bisericeşti. Tudor Arghezi şi Ioan Slavici au fost acuzaţi şi închişi, alături de alţi 11 ziarişti, pentru înaltă trădate în timpul Marii Uniri. De asemenea, Liviu Rebreanu, Mircea Damian, Episcopul Bisericii Greco-catolice, Vasile Aftenie, sau părintele legionarilor din România, Corneliu Zelea Codreanu, au fost închişi aici. Acesta din urmă a susţinut că numele mişcării pe care a înfiinţat-o, “Legiunea Arhanghelului Mihail”, a fost inspirat de icoana Sfântului Arhanghel Mihail, aflată pe uşa din dreapta a iconostasului fostei biserici.
În urma acestei experienţe, Tudor Arghezi lasă în urmă o poezie cu o încărcătură fantastică, inc
