De două ori pe an, de Crăciun și de Paști, Institutele Naționale de Bârfă – televiziunile de știri și talk-show-uri - se simt nevoite să prezinte poporului tema la zi: Nașterea , respectiv, Învierea. Deoarece sarcina lor în Managementul Științific al Ordinii Sociale imaginat la sfârșitul secolului al XIX-lea de către magnații internaționali ai cărbunelui, este să ducă tot ce ține de suflet în derizoriu, două copii xerox reciproce – Andreea Crețulescu la Realitatea TV și Cătălin Striblea la România TV – l-au avut ca invitat pe Dan Puric. Afirmația “copii xerox reciproce“ e susținută nu numai de faptul că cei doi gândesc la fel, dar și de tehnica jurnalistică folosită: selectarea și prezentarea insistentă și cu satisfacție a unor imagini “din realitate“ , aproape aceleași la ambele televiziuni, care să contrazică spusele lui Dan Puric, menite să-l pună în încurcătură, să-i dea cu tifla, să-l facă mic, să-i arate că nu e decât un puric, să se dea pe brazdă, ce tot îi dă cu sufletul neamului, iote sufletul neamului ici, pe ecran, cum se bate, sâc, sâc, sâc!, pe sarmalele lui Vanghelie.
Îl las deoparte pe MMGEU (Marele Maestru întru Garderoba Elenei Udrea) de la România TV (de vreo patru, cinci ani prezintă săptămânal această temă – teza sa de doctorat – ajutat de asistentele sale Corina Dragotescu et co.) și încerc să analizez o secvență din emisiunea de la Realitatea TV. Andreea Crețulescu îi proiectează lui Dan Puric (și nouă) imagini cu o coadă imensă de oameni, bătrâni, femei, copii, – poporul – gloată – înghesuindu-se ore și zile întregi să atingă moaștele Sfântului Dumitru. Camera operatorului TV își restrânge cadrul și se focalizează pe o “băbuță“, căzută în înghesuială. Se mai văd mâinile unor jandarmi care încearcă s-o ridice, dar operatorul caută, insistent, să ne prezinte fața schimonosită de efort a femeii. (Ei, dac-ar fi murit acolo, ce mai știr