Ministrul iranian de Externe, Ali Akbar Salehi, se va deplasa pe 9 ianuarie la Cairo pentru a discuta despre relaţiile iraniano-egiptene şi despre situaţia din Siria, informează agenţia ISNA, citată de AFP.
Salehi se va întâlni cu omologul său egiptean, Mohamed Kamel Amr, precum şi cu preşedintele islamist Mohamed Morsi şi cu emisarul internaţional pentru Siria, Lakhdar Brahimi.
Nu se ştie dacă întrevederile au fost organizate într-un cadru bilateral sau sub egida Grupului de contact pentru Siria, din care fac parte Egiptul, Iranul, Turcia şi Arabia Saudită.
Iranul a întrerupt relaţiile diplomatice cu Egiptul în 1980, la puţin timp după revoluţia islamică.
Iranul este principalul aliat al regimului din Siria, ţară care se confruntă de aproape doi ani cu un conflict civil soldat cu aproximativ 60.000 de morţi.