Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CS Ceahlăul, de la Bacău, la Piatra Arsă

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 5 ianuarie 2013 ·

* Clubul pietrean îşi trimite toţi sportivii în cantonament, iar primii intraţi în pregătire sunt atleţii Clubul Ceahlăul are planuri mari pentru 2013 şi îşi confirmă intenţiile încă din zilele de început ale noului an. Gruparea pietreană şi-a propus să îşi trimită în cantonament toţi sportivii. Primii au intrat deja în pregătire centralizată, ieri. Este vorba despre atleţi- alergători şi săritori- care vor efectua un stagiu de zece zile, la Bacău. Aici, unde cel mai mare avantaj îl constituie sala, se pregătesc grupele antrenorilor Iulia Negură Oltean, Alina Militaru şi Ion Iorga. Aruncătorii şi antrenorul Dan Cojocaru vor pleca, la începutul săptămânii viitoare, la Slănic Prahova, unde Lenuţa Burueană, componentă a lotului naţional de junioare, va avea un stagiu prelungit, de peste o lună. Cantonamentul luptătorilor va avea loc, ca şi anul trecut, în Bucegi, la Piatra Arsă, şi se va desfăşura de pe 10 ianuarie. Antrenorii Ioan Purcaru şi Dragoş Câmpanu nu îi vor avea şi pe cei mai buni juniori, Vasile Dudău şi Mihai Mihuţ, care se vor întoarce la lotul naţional. Ultimii îşi vor face bagajele canotorii. Înainte de a se întoarce la Snagov, aceştia vor efectua un stagiu de pregătire fizică la Poiana Braşov. „Propunerile au venit din partea antrenorilor. Ei fac planurile de pregătire şi ştiu cel mai bine unde pot găsi condiţiile de care au nevoie. Sunt locaţii în care ne-am mai pregătit, iar stagiile au dat rezultate”, a precizat directorul CS Ceahlăul, Valentin Gavril. În total, clubul pietrean va trimite în cantonament 60 de sportivi şi antrenori, un efort însemnat pentru buget. „Am cheltuit cu economie anul trecut şi am avut grijă să ne asigurăm resursele financiare pentru începutul anului. Aceste stagii sunt de mult timp planificate. Am căutat să le facem cu costuri mici, dar în condiţii bune din toate punctele de vedere”, a explicat Valentin Gavril. CS Ceahlăul a

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Suceava: Tânăr de 19 ani, mort după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren/ Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului

News.ro acum 28 minute
Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de trenul IR 1753 Bucureşti-Suceava, la o trecere la nivel cu calea ferată din oraşul Liteni, judeţul Suceava. Traficul feroviar este oprit temporar, până la eli

Slovacia reuşeşte cea mai mare surpriză de până acum la Euro 2024

Mediafax acum 48 minute
Ivan Schranz a deschis scorul în minutul 7 pentru slovaci, după ce Lukaku, la belgieni, a ratat în minutul 3, cu o paradă a lui Dubravka. Slovacul a profitat de o minge respinsă în faţă de portarul belgian Casteels şi a strecurat mingea în poarta ac

Marius Tucă Show începe marți, 18 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Victor Ponta și Bogdan Teodorescu

Cancan acum 11 minute
Invitații zilei sunt Victor Ponta, fost premier al României și Bogdan Teodorescu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”.

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la turneul de la Birmingham

News.ro acum o ora
Sorana Cîrstea, locul 29 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Cîrstea, cap de serie 3, a fost învinsă cu scorul de 7-6 (2), 6-2 de sportiva chineză Lin Zhu, numărul 54 mondial. Meciul a durat

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 55 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

ALEGERI LOCALE 2024 – Consilii Judeţene: PSD - 34,71%, PNL - 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 41 minute
PSD a obţinut 34,71% dintre mandatele de consilieri judeţeni în urma alegerilor din 9 iunie, potrivit datelor transmise, luni seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 27,99%, AUR - 11,00%, Alianţa Dreapta Unită - 7,96%, UDMR - 6,30%.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Vremea

București
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

22°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°