Exilat la echipa de juniori după episodul Luceafărul Oradea, fundaşul Constantin Bumbac se pregăteşte să plece în Italia, la două echipe de Serie B, una dintre ele fiind Monza. Contactat de un impresar italian, apărătorul a decis să plece săptămâna viitoare în Italia, pentru a-şi încerca norocul.
În tur, Bumbac a evoluat şase jocuri pentru Unirea, timp în care a marcat un gol. Situaţia financiară a clubului şi problemele cu conducerea l-au determinat pe masivul apărător să se gândească să plece.
„Îmi pare rău pentru tot ce se întâmplă la Alba Iulia, dar nu poţi să faci muncă fără bani, fără vitamine, e greu peste tot cu banii. Cu puţin efort, dacă se rezolvau măcar jumătate din restanţe, altfel stăteau lucrurile. Păcat că începusem să devenim o echipă foarte bună mai ales pe teren propriu, dar, atunci când nu eşti plătit cu lunile, e greu să te concentrezi la joc. Voi merge în Italia, să dau probe de joc la două echipe din Serie B şi două din Serie C”, a declarat Constantin Bumbac.
Chiar dacă a fost exilat la juniori, fundaşul susţine că pleacă cu fruntea sus de la Alba Iulia şi nu regretă perioada petrecută în oraşul Unirii.
„Plec cu fruntea sus de la Unirea şi vreau să le mulţumesc colegilor care au tras această corabie, oamenilor care s-au chinuit să ţină echipa pe un făgaş normal şi nu în ultimul rând domnului Stelian Gherman, care ne-a învăţat multe lucruri şi de viitor”, a mai punctat Bumbac.
Fundaşul este cotat la 325.000 de euro de transfermarkt.de, iar în cariera sa a mai jucat la echipe, precum Jiul Petroşani, Corvinul Hunedoara, UTA Arad sau CS Mioveni. Sursa: Sport Alba24
Exilat la echipa de juniori după episodul Luceafărul Oradea, fundaşul Constantin Bumbac se pregăteşte să plece în Italia, la două echipe de Serie B, una dintre ele fiind Monza. Contactat de un impresar italian, apărătorul a decis să plece săptă