Nu stiu cum se face ca, de fiecare data cand se stinge o personalitate cu priza la public, mai ales din domeniile artei si ale culturii, televiziunile si presa ne pun in fata o oglinda stramba, in care ni se exhiba hidosenia sufleteasca, frustrarile si proasta crestere. O spune si CNA.
Ni s-a confirmat inca o data ceea ce intuiam demult: in asemenea "ocazii", marile noastre caractere moralizator-critice ies brusc din vizuina de partid, incercand sa se catere pe soclul disparutului pentru a mai aduce ceva puncte stapanilor efemeri, fie blasfemiind, fie ridicand osanale.
De la Chilon la noi
Este si motivul pentru care anticii au incercat sa apere destinul postum al marilor disparuti: "De mortuis nil nisi bonum dicendum est" (despre morti nu se zice decat de bine! Chilon din Sparta) sugerand ca moartea ne impune nobletea de a trece cu vederea marile pacate. Vom fi avand noi pofta nebuneasca de a lua locul Judecatorului Suprem, dar "minime iudica!" (Judeca cu blandete! Cato cel Tanar)
Ca am uitat vechile ziceri intelepte s-a vazut din prezentarea carnavalesc-grotesca a evenimentelor consecvente disparitiei lui Sergiu Nicolaescu: in loc sa se vorbeasca decent despre moartea trupeasca a omului, s-a pedalat cu nedisimulata satisfactie pe moartea artistului.
Desarta iluzie! Sergiu Nicolaescu, regizor, actor, scenarist, bun-rau, cum a fost, nu poate fi ucis decat de timp. Iar timpul sau va disparea in neant odata cu timpul idolilor sai si ai generatiilor de admiratori: dacii si romanii, Decebal, Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Carol I...
Cinematografie si didactica
Continuator al unei traditii istorico-artistice inaugurate de celebra pelicula "Razboiul de independenta", o evocare pe care nimeni nu indrazneste sa o besteleasca asa cum au facut-o esteticienii autodeclarati cu filmel
