Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinerii din Giurgiu acuzaţi că au legat, lovit şi violat o fată de 14 ani nu au antecedente penale

Publicat in Gandul, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Tinerii acuzaţi că au legat, lovit şi violat o adolescentă de 14 ani, la locuinţa prietenului fetei, din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, nu au antecedente penale, anchetatorii confirmând că unul dintre ei ar fi intenţionat să filmeze violul cu telefonul mobil, dar că a renunţat.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Giurgiu, la dosarul deschis de către procurorul de caz există un certificat medico-legal obţinut de către victimă în urma prezentării la doctor, potrivit legislaţiei în vigoare fata de 14 ani şi suspectul de aceeaşi vârstă cu ea urmând să fie supuşi unei expertize neuropsihiatrice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Tinerii implicaţi în cazul fetei de 14 ani din comuna giurgiuveană Roata de Jos nu au antecedente penale, iar unul dintre ei ar fi avut intentia să filmeze cu telefonul mobil violul, dar a renunţat. Nu există o filmare, aşa cum s-a vehiculat", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, comisarul Cristian Şuţă.

La ora transmiterii acestei ştiri, cei şase suspecţi reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore sunt audiaţi de către procurorul Parchetului Tribunalului Giurgiu.

Şase tineri, între care trei minori, au fost reţinuţi, sâmbătă, pe bază de ordonanţă, fiind acuzaţi că au violat o adolescentă de 14 ani, la locuinţa prietenului fetei, din judeţul Giurgiu, unde aceasta se dusese de bunăvoie, înainte de agresiune minora fiind legată şi lovită de trei dintre tineri.

Comisarul Cristian Şuţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, a declarat că în cursul zilei de sâmbătă, la postul de Poliţie din comuna Roata de Jos s-a prezentat o minoră de 14 ani care a spus că pe 3 ianuarie, pe când se afla la locuinţa iubitului ei, în vârstă de 17 ani, a fost obligată, prin violenţă, să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi băieţi.

Potrivit sursei citate, fata le-a spus poliţiştil

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 40 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum 38 minute
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

Panică într-un mall din Botoșani. Sute de oameni evacuați și străzi blocate de Poliție din cauza unei posibile scurgeri de gaze VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
Au fost momente de panică într-un mall din orașul Botoșani, vineri, 21 iunie, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii s-au deplasat de urgență la fața locului și au decis evacuarea preventivă a p

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 24 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 10 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°