Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Designerul Adrian Haiduc are în prezentările sale sprijinul arădenilor. Ultima colecţie lansată a fost un succes

Publicat in Adevarul, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Aradul şi Timişoara s-au unit în prezentarea unei noi colecţii a designerului de bijuterii Adrian Haiduc. A fost o colecţie de gheaţă care a prezentat o poveste de dragoste.

Deşi evenimentul a avut loc la Timişoara, în club No Name, modelul de pe afişul prezentării este arădean, la fel şi fotograful. Astfel, încă odată celebrul designer allege arădeni pentru realizarea unor părţi din prezentările sale.

Adrian Haiduc a lansat cea mai „cool” colecţie realizata vreodată: ICE. Bijuteriile sculptate în gheaă, la care s-au adaugat cristale Swarovsky, într-o îmbinare de excepţie au fost accesoriile pe care le-au purtat cu mândrie manechinele sambata seară. Fetele au spus că este ceva inedit şi a meritat faptul că un pic le-a fost frig. Ele au scris o poveste de gheaţă, unică în lumea bijuteriilor. De asemenea au purtat pantofi marca Mircea Florea.

„A fost o colecţie greu de realizat. Am lucrat la ea în jur de opt ore. Piesele au fost ţinute la congelator” a declarat Adrian Haiduc după prezentare.

Adrian Haiduc este un designer romând de bijuterii, cu rezidenţă americană, cunoscut pentru colecţiile sale excentrice (ex. Colecţia de bijuterii din carne, cea din instrumente medicale sau cea din dulciuri).

Designerul a obţinut anul trecut cel de-al treilea record mondial din carieră, cu cea mai nouă creaţie a sa, cel mai lung cercel din lume.

Bijuteria măsoară 472,66 metri şi este realizată din cristale, pietre semipreţioase şi mărgele, toate înşirate pe fir de mătase. World Records Academy şi-a mai acordat lui Haiduc încă două diplome pe care acesta le are în portofoliu: în 2010 a înregistrat recordul de „aruncare în aer a unei colecţii de bijuterii", când caţiva membri ai lotului naţional de parasutism şi opt instructori profesionişti au sărit cu paraşuta de la o altitudine de 1.300 de metri, purtând la gât bijuterii din perle şi corali; anu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul Hezbollah la uciderea liderului Hassan Nasrallah. Au fost vizate mai multe locaţii din Israel

Mediafax acum 26 minute
Hezbollah nu a confirmat moartea lui Nasrallah. Gruparea susţinută de Iran a declarat că a lansat un tir de rachete şi artilerie care a vizat Rosh Pina, Sa'ar şi Avivim în nordul Israelului, potrivit CNN. Sirenele au fost activate în Safed şi în Gal

Liderul suprem al Iranului, mutat într-o locație securizată, în condiții de securitate sporită, după asasinarea liderului Hezbollah

HotNews acum o ora
Ayatollahul Ali Khamenei a fost transferat într-o locație sigură din interiorul țării, cu măsuri de securitate sporite în vigoare, au declarat pentru Reuters doi oficiali regionali de la Teheran. Sursele agenției au precizat că Iranul a fost în cont

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 2 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 2 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum o ora
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

Proiect USR pentru ca lecţiile de tehnologia informaţiei şi comunicaţii să fie mai atractive - Profesorii vor putea colabora cu experţi din industria IT / Prevederi în PNRR pentru echiparea şcolilor

News.ro acum 2 ore
Deputaţii USR Diana Stoica şi Alin Apostol au depus un proiect de lege prin care creează posibilitatea ca şcolile să apeleze la experţi din domeniu pentru pregătirea şi perfecţionarea cadrelor didactice, pentru ca elevii să aibă lecţii de tehnologia

Cel puţin nouă morţi şi 48 de dispăruţi în largul Canarelor, în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

News.ro acum o ora
Cel puţin nouă persoane au murit, iar alte 48 au fost date dispărute după naufragiul unui vapor cu migranţi în apropiere de Insula El Hierro, în arhipelagul spaniol Canare, în noaptea de vineri spre sâmbătă, anunţă salvamarii spanioli, relatează AFP

Apele Române continuă intervenţiile în zonele cu risc de inundații. Diguri provizorii pentru a stopa apa FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Apele Române anunţă, sâmbătă, 28 septembrie, că se continuă intervenţiile în zonele vulnerabile, fiind realizate diguri provizorii pentru a stopa apa în cazul unei breşe. Acestea sunt ridicate până la cotele prognozate ale Dunării, de 9500 mc/s. Pes

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 6 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/30°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

25°
sâm.

16°/27°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

24°
sâm.

20°/24°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°