Politicienii români au hrănit un pui de monstru cu hormoni de creștere și-acum monstrul cu mii de capete face ravagii.

Incitați de ierarhi, zeci de talibani ortodocși decerebrați (capete ale monstrului suspomenit) au huiduit familia regizorului Sergiu Nicolaescu. Imaginea cu răcnetele acestora este apocaliptică pentru un stat ce se pretinde a fi modern. Patriarhia română s-a grăbit să dezmintă faptul că un preot ar fi fost prezent „pentru a oficia o slujbă religioasă la momentul incinerării regretatului artist Sergiu Nicolaescu”. Niciun cuvânt scris, însă, de distanțare față de manifestările tribale din timpul și ulterioare ceremoniei.

După ce familia regizorului a anunțat că va respecta dorința acestuia de a fi incinerat după moarte, Patriarhia a fost promptă în a anunța că, la mijlocul anului trecut, a reiterat decizia de a interzice oficierea de slujbe religioase pentru morții care sunt incinerați „din proprie voință” și de a le permite doar cu dispensă pentru ceilalți – în cazul cărora „incinerarea s-a făcut fără voia sau împotriva dorinţei celui decedat,din motive obiective (financiare sau legale, legi specifice unor state în care incinerarea este obligatorie)”.

Evident că există o legătură între comunicatul de joi al Patriarhiei și protestele de sămbătă, din mulțime. „Fani” ai maestrului pretindeau să nu-i fie respectată dorința de a fi incinerat. Pe principiul „Vrei, nu vrei, bea, Grigore, agheasmă!”. C-așa-i „creștinește”. Oare?

Multe lucruri au fost „creștinești”, în istoria Bisericii. Și-acum nu mai sunt. Iar altele sunt și nu vor mai fi. E adevărat că, la capitolul ăsta, excelează Biserica Catolică, mai maleabilă –și nu dezinteresat- în privința canoanelor sale, prin comparație cu Biserica Ortodoxă. Dar își imaginează vreo persoană rațională că, peste 50 de ani, dacă nu vom involua, vor mai exista, la noi, procesiuni de pupare la f