Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iglu-uri de gheaţă în zona Bâlea Lac

Publicat in Romania Libera, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Patru iglu-uri din gheaţă sunt construite la peste 2.000 de metri altitudine, în zona Bâlea Lac, din Munţii Făgăraşului. Ele sunt ridicate în imediata apropiere a celebrului hotel de gheaţă, care este construit în fiecare an. Cele patru iglu-uri vor putea fi închiriate de către turişti peste o săptămână şi jumătate, când vor fi gata. Tot atunci va fi terminată şi o biserică ce este ridicată din acelaşi material.

Cazare mai scumpă

Potrivit directorului de marketing al companiei care administrează construcţiile de gheaţă, Adelina Grigoroiu, „cazarea în iglu va fi mai scumpă decât cea din camerele hotelului de gheaţă". Astfel, pentru sportul de intimitate oferit de iglu turiştii vor plăti 400 de lei pe noapte, în timp ce, pentru a fi cazaţi într-una din cele 12 camere ale hotelului de gheţă, vor achita 300 de lei. În prima săptămână de funcţionare, hotelul de gheaţă din acest an a avut 100 de turişti. Cei mai mulţi au venit din Germania, dar au fost şi mulţi turişti britanici ori polonezi. În fiecare an, în zona Lacului Bâlea, de pe traseul Transfăgărăşanului, sunt ridicate camere de hotel din gheaţă. De anul trecut, proprietarii hotelului care durează doar circa trei luni pe an au construit şi iglu-uri, celebrele locuinţe tipice eschimoşilor. Patru iglu-uri din gheaţă sunt construite la peste 2.000 de metri altitudine, în zona Bâlea Lac, din Munţii Făgăraşului. Ele sunt ridicate în imediata apropiere a celebrului hotel de gheaţă, care este construit în fiecare an. Cele patru iglu-uri vor putea fi închiriate de către turişti peste o săptămână şi jumătate, când vor fi gata. Tot atunci va fi terminată şi o biserică ce este ridicată din acelaşi material.

Cazare mai scumpă

Potrivit directorului de marketing al companiei care administrează construcţiile de gheaţă, Adelina Grigoroiu, „cazarea în iglu va fi mai scumpă decât cea din camerele hotelului de g

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis se retrage din cursa pentru funcția de secretar general al NATO!

Ziua Constanta acum 47 minute
Joi, 20 iunie, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis. Agenda discuțiilor a fost consistentă, axată pe teme de interes prioritar din perspectiva mediului de s

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare, după ce ICCJ a dispus rejudecarea dosarului în apel

Wall-Street.ro acum 12 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni închiso

Două variante de lucru, agreate în şedinţa coaliţiei: Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în data de 15 septembrie sau 29 septembrie / Decizia finală va fi luată marţi - surse

News.ro acum 30 minute
Coaliţia de guvernare a decis, joi, două variante de lucru privind calendarul alegerilor prezidenţiale, şi anume ca primul tur să fie pe 15 septembrie sau pe 29 septembrie. Decizia finală urmează să fie luată marţi, au precizat surse politice. Lider

Dumitru Buzatu, fostul șef al Consiliului Județean Vaslui, scapă de arestul la domiciliu! Decizia nu este definitivă (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 17 minute
Dumitru Buzatu, fost președinte al Consiliului Județean Vaslui, acuzat de luare de mită, ar putea scăpa de arestul la domiciliu! Tribunalul Vaslui a decis joi, 20 iunie 2024, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu a lui Buzatu Dumitru cu măsura

Accident feroviar la Tuzla după ce un tren cu 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Traficul este închis VIDEO

Ziare.com acum 8 minute
Un accident feroviar a avut loc, joi, 20 iunie, în localitatea Tuzla din judeţul Constanţa, după ce un tren în care se aflau 40 de călători a lovit un camion încărcat cu piatră. Nu au fost persoane rănite. ”În autovagonul CFR se aflau 40 de persoane

BNR a obţinut un profit de 2,4 mld. lei în 2023, mai mult decât dublu faţă de 2022

Mediafax acum 45 minute
BNR a raportat pentru anul 2023 un profit de 2,4 mld. lei, mai mult decât dublu faţă de câştigul din 2022. Câştigul băncii centrale scăzuse la 1,08 mld. lei în 2022, după ce atât pentru 2020, cât şi pentru 2021, BNR a raportat profituri de circa 2 m

UPDATE - Olt: O fetiţă de şase ani a căzut de la etajul patru al unui bloc din Balş / Victima a fost transportată la spital / Precizările medicilor

News.ro acum 46 minute
O fetiţă în vârstă de şase ani a căzut, joi, de la etajul patru al unui bloc din Balş, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum 4 ore
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 3 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, iar o serie de active vor fi preluate de Digi România

News.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că analizează tranzacţia prin care Gheorghe Adrian Tomşa intenţionează să preia Telekom Romania Mobile Communications SA, mai puţin o serie de active care vor fi preluate de Digi România SA. ”Consiliul Concurenţei analiz

Vremea

București
acum

37°
joi

23°/37°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/35°
Iasi
acum

25°
joi

17°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/30°
Constanta
acum

36°
joi

21°/36°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
joi

19°/30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/29°
Timisoara
acum

35°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/34°