Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Arhiepiscopul Teodosie, fericit la Bobotează: „Marea este liniştită. O să avem un an bun“

Publicat in Adevarul, duminică 6 ianuarie 2013 ·

Ierarhul spune că marea se aseamănă mult oamenilor. Anul trecut, vremea a fost vitregă, iar anul s-a dovedit a fi unul foarte greu. Dar anul acesta, prelatul spune că previziunea este optimistă.

La Boboteaza atipică, fără ger şi cu soare de 3 grade Celsius, s-au strâns 15.000 credincioşi, după estimările jandarmilor. Locul unde s-a desfăşurat ceremonialul organizat de Arhiepiscopia Tomisului a fost faleza Cazinoului.

În faţa edificiului a fost amenajat spaţiul în formă de cruce înclinată cu cele 100.000 sticluţe cu aghiazmă mare. Scena a fost amplasată spre Vraja Mării, în apropiere de scările ce coboară spre golf.

Podiumul a fost înconjurat de trăsuri cu cai, care cu boi şi atelaje trase de măgăruşi. Animalele erau împodobite cu ştergare, panglici tricolore şi colaci. Vizitii erau costumaţi în haine populare.

În carele trase de boi se aflau butoaiele cu apă care trebuia sfinţită. Arhiepiscopul Tomisului, ÎnaltPreasfinţitul Teodosie, a oficiat slujba la care au asistat, mai mult sau mai puţin cucernici, credincioşii.

Unei femei i-a venit rău şi a avut nevoie de Ambulanţă. Alta a căzut neatentă în noroiul de pe margine. Nimeni n-a sărit să o ajute, preocupaţi fiind toţi de ce se întâmplă pe scenă.

În golf ancorau cele trei ambarcaţiuni pe care se aflau tinerii curajoşi care voiau să sară în apă după crucile Bobotezei. Majoritatea aveau costume de neopren, dar erau şi temerari în bermude. Printre înotători s-a numărat şi o fată, Iulia, în vârstă de 23 ani: „Vreau să arăt că femeile nu-s cu nimic mai prejos“.

Arhiepiscopul Teodosie a urcat la rândul său într-o barcă pneumatică, ajutat de marinari militari. A mers în largul golfului, la distanţă de ambarcaţiuni şi a aruncat cele 3 cruci în apă. Înotătorii au sărit după ele.

Norocoşii au fost Bogdan Vartan (un salvamar de 22 ani din Constanţa) şi Andrei Imbrea (un electricia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 45 minute
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 3 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 4 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Meme Stoica a ironizat din nou arbitrajul după ce FCSB n-a primit penalty la meciul cu Petrolul: „Mulțumim”

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la , a publicat pe Facebook o poză cu glezna lui Andrei Gheorghiță (23 de ani), în urma unui duel cu Paul Papp (35 de ani) în careul ploieștenilor, în meciul câștigat de campioan

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°