Nimeni nu-şi închipuie cu câtă bucurie şi interes am primit invitaţia de-a participa la un cerc pedagogic de la o clasă pregătitoare! Auzisem multe discuţii, pro şi contra, despre această clasă. În sfârşit, curiozitatea mea urma să fie satisfăcută: şi aşa a şi fost. Iar, ce este mai important, am fost impresionat de ceea ce am auzit şi am văzut.
Activitatea propriu-zisă, desfăşurată nemijlocit cu copiii, a fost ceva inedit pentru mine. Mi-am dat seama de ce ministerul a dispus participarea cadrelor didactice care predau la un stagiu special de pregătire.
Spre uimirea mea, copiii au început lecţia aşezaţi pe covor, cu învăţătoarea în mijlocul lor. După un scurt ceremonial numit „Întâlnirea de dimineaţă”, s-au purtat discuţii despre anotimpul în care ne aflăm. La întrebările puse, elevii au formulat propoziţii corecte. Apărând vulturul, un „musafir surpriză”, s-a purtat o discuţie despre acest personaj; şi de această dată răspunsurile au fost corecte, închegate.
Elevii au fost împărţiţi apoi în patru grupe, pe litere: A, M, I, R. Fiecărei grupe i s-a pregătit o imagine, elevii răspunzând la întrebările puse despre aceste imagini. Li s-a cerut apoi să prezinte, pe tablă, schematic, fiecare propoziţie spusă.
Pe fişele aduse de „vulturaş”, elevii au avut de colorat diferit literele mari şi cele mici, iar la al doilea exerciţiu au avut de unit imaginea cu litera iniţială corespunzătoare. Demn de menţionat este că fiecare răspuns dat de elevi a fost apreciat de învăţătoare.
În finalul lecţiei, copiii au primit câte un plic, în care se aflau margini tăiate, hârtie cartonată şi lipici, ei trebuind să întregească imaginea (puzzle). Şi acest joc didactic a fost foarte apreciat de copii.
De data aceasta, învăţătoarea a făcut aprecieri asupra activităţilor desfăşurate şi a nominalizat copiii (pe toţi) care au dat răspunsuri foarte b