Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul Elias: Sergiu Nicolaescu nu avea cancer. Analiza histopatologică, în lucru

Publicat in Adevarul, luni 7 ianuarie 2013 ·

Sergiu Nicolaescu nu avea cancer, analiza "piesei excizate" este în lucru, iar actele medicale în cazul defunctului nu pot fi eliberate decât la cererea organelor juridice, precizează conducerea Spitalului Elias, în replică la afirmaţiile apărute în presă privind suferinţele regizorului.

"Referitor la diagnosticul intraoperator, putem afirma că nu a fost vorba despre cancer sau ischemie mezenterică, ci apendicită acută flegmonoasă perforată cu peritonită localizată. Reiterăm faptul că peritonita nu era generalizată, ci localizată şi redusă cantitativ. Piesa excizată (apendicele - n.r.) se află în curs de examinare histopatologică. Nu există, în acest moment, un rezultat al examenului histopatologic, acesta fiind în lucru. Spitalul nu poate elibera acte medicale decât la cererea organelor juridice în drept, conform Legii drepturilor pacientului şi noului Cod Civil. Restul speculaţiilor pe tema situaţiei medicale nu sunt de competenţa persoanelor din afara spitalului care nu au avut legatură cu îngrijirea domnului Sergiu Nicolaescu", se arată într-un comunicat al conducerii Spitalului Universitar de Urgenţă Elias.

Spitalul a făcut aceste precizări după ce în ultimele zile au apărut, în presa scrisă şi TV, "diverse scenarii şi interpretări asupra morţii domnului Sergiu Nicolaescu".

"Dl. Sergiu Nicolaescu a avut internări repetate în Spitalul Universitar de Urgenţă Elias pentru boală diverticulară sigmoidiană cu pusee de diverticulită, cât şi pentru alte evenimente medicale. S-au efectuat colonoscopii repetate, care nu au ridicat niciodată suspiciunea de cancer de colon sau rect. În 2009, a fost operat pe cale laparoscopică de colecistită acută litiazică de aceeaşi echipă condusă de conf. dr. Adrian Miron", mai arată, în acelaşi comunicat, conducerea spitalului.

Potrivit unităţii sanitare, în ziua internării, au fost efectuate, în primele trei ore

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 6 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°